Business Internaţional

Theresa May: Negocierile cu UE ar putea dura peste doi ani; Brexitul ar putea fi după martie 2019

Theresa May: Negocierile cu UE ar putea dura peste doi...

Autor: Mediafax

19.10.2016, 15:51 167

În timpul audierilor în Camera Comunelor, Theresa May a declarat că negocierile cu Uniunea Europeană ar putea dura mai mult de doi ani.

"Vor fi negocieri îndelungate; în următorii doi şi ani şi mai mult, Parlamentul se va pronunţa în diverse moduri", a declarat Theresa May, conform ziarului The Independent.

Marea Britanie pare să tergiverseze ieşirea din Uniunea Europeană. După referendumul din iulie, prin care s-a decis părăsirea Blocului comunitar, liderii UE au cerut Guvernului de la Londra să declanşeze cât mai rapid procedura Brexit, pentru evitarea instabilităţii politice şi economice. Însă Theresa May a anunţat recent că procedura va fi declanşată până în martie 2017.

Tratatul de la Lisabona prevede că negocierile pot dura cel mult doi ani după activarea Articolului 50, care oferă unui stat membru opţiunea de a părăsi UE. În cazul în care Brexitul s-ar produce după martie 2019, Londra ar putea fi nevoită să participe la scrutinul europarlamentar, ceea ce ar fi o situaţie inedită pentru un stat care va părăsi UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24