Business Internaţional

Toate tunurile pe Angela Merkel: Pasagerul de la Clasa 1 de pe Titanic

Toate tunurile pe Angela Merkel: Pasagerul de la Clasa 1 de pe Titanic

Foto: AFP

Autor: Iulian Anghel

25.11.2011, 15:22 2347

Refuzul prelungit al cancelarului Angela Merkel de a accepta obligaţiunile comune ale zonei euro este criticată astăzi în majoritatea publicaţiilor de limbă engleză şi franceză.

"Pasagerul de la clasa 1" de pe Titanic, asta este pentru agenţia americană Bloomberg, Germania lui Merkel. Sigur, aceasta nu uită să amintească soarta giganticei nave scufundată în 1912: "Când nava s-a scufundat, chiar şi cei care aveau bilete la clasa 1 au sfârşit pe fundul oceanului."

Întâlnirea trilaterală de joi dintre Merkel, Sarkozy şi Monti s-a terminat fără ca ceva concret să se întâmple. Germania continuă să respingă emiterea de obligaţiuni comune cum cere Franţa şi chiar Marea Britanie care ar vrea un rol mai pronunţat al BCE în susţinerea eurozonei. Poate de aceea criticile vin, mai cu seamă, din partea presei britanice şi franceze.

Pentru ziarul conservator britanic The Times, Germania a declarat deja război Europei, în vreme ce cotidianul francez Le Figaro (de asemenea conservator) consideră că Angela Merkel se joacă cu focul.

Atacul frontal vine însă din partea cotidianului de stânga Le Monde - practic acesta face de câteva zile un rechizitoriu Germaniei căreia îi contestă rolul de profesor de austeritate. Într-un material amplu care trece în revistă "slăbiciunile Germaniei", cotidianul aminteşte, între altele, de datoria uriaşă a ţării de 1.700 mld. euro (83% din PIB), şi îşi ia aliat în cosolidarea acestei demonstraţii chiar o publicaţie germană, Der Spiegel, care susţinea, recent, că, în problema disciplinei, Germania nu este un campion - nu doar pentru că alte ţări sunt mai aproape de criteriile de la Maastricht, ci şi pentru că doar în 2012 a făcut 26 mld. euro noi datorii.

Creşterea economică anemică (0,5% în T3) şi şomajul care reîncepe să urce, iată alte "slăbiciuni" care nu fac din Germania un model, ar fi concluzia cotidianului francez cu vederi de stânga.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels