Business Internaţional

Un lup tânăr ameninţă haita politică italiană îmbătrânită

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

12.12.2013, 20:00 224

Ca şi scena economică, viaţa politică din Italia este caracterizată mai mult de ceea ce nu se întâmplă. În acest context, ascensiunea spectaculoasă a lui Matteo Renzi (foto), tânărul şi carismaticul primar al Florenţei, a trimis unde de şoc în peisajul politic. Săptămâna trecută Renzi, în vârstă de 38 de ani, a fost ales liderul celui mai mare partid din ţară, Partidul Democrat, cu o majoritate de voturi covârşitoare, de 70%.

El a promis că va transforma partidul, bastionul unora dintre cele mai puternice şi protejate interese din ţară, şi că va reforma apoi Italia, notează The New York Times. Renzi, politicianul care se bucură de cea mai mare popularitate în rândul electoratului italian, a vorbit despre înfruntarea multora dintre „vacile sacre” ale partidului, în special a sindicatelor. Renzi vrea să reformeze educaţia şi sistemul de sănătate.

Unii analişti spun că ambiţia îl va împinge pe Renzi să ceară alegeri anticipate, ceea ce ar pune în pericol actuala strategie economică proiectată de premierul Enrico Letta. Însă surse din partid spun că cei doi lideri au planuri comune. Ieri, Letta a obţinut votul de încredere în parlament. El a descris decizia politicienilor ca „un nou început“ pentru guvernul său care va face totul pentru ca Italia „să nu intre din nou în criză“ şi pentru contracararea populismului.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO