Business Internaţional

Un milion şi jumătate de alegători din Crimeea vor decide astăzi dacă vor alipirea la Rusia

Un milion şi jumătate de alegători din Crimeea vor...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

16.03.2014, 09:33 220

Un milion şi jumătate de alegători din Peninsula ucraineană Crimeea au început să voteze duminică în vederea unei alipiri la Rusia, într-un scrutin denunţat de întreaga lume dar susţinut de Moscova şi al cărui rezultat nu ridică nicio îndoială, relatează AFP.

În contextul în care trupe ruse şi miliţii proruse sunt mobilizate în Crimeea, locuitorii acestei regiuni din sudul Ucrainei sunt invitaţi să aleagă între integrarea în Federaţia Rusă şi o autonomie mai largă în interiorul Ucrainei.

Jurnalişti AFP au văzut primii alegători intrând într-o secţie de votare la Simferopol, capitala regiunii.

Ei au observat, de asemenea, aproximativ 20 de persoane care se pregăteau să voteze la Bahcisarai, principalul oraş al comunităţii musulmane tătare din Crimeea, ai cărei lideri au îndemnat la boicotarea scrutinului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels