Business Internaţional

Ungaria renunţă la reducerea în 2013 a taxei pe bănci şi dublează taxa pe tranzacţii financiare

Autor: Marius Oncu

17.10.2012, 12:47 256

Programul de ajustare fiscală are o valoare de 370 de de miliarde de forinţi (1,33 miliarde de euro) şi vine după ce Comisia Europeană a transmis guvernului de la Budapesta că un plan anterior de 397 de miliarde de forinţi (1,42 miliarde de euro) este insuficient pentru a coborî deficitul bugetar sub pragul de 3%.

Amploarea măsurilor adoptate reflectă angajamentul ferm al executivului de a scoate Ungaria din procedura de deficit excesiv a Comisiei, a declarat ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, potrivit portalului origo.hu, citat de cotidianul Portfolio.

Taxa specială asupra sectorului bancar, instituită în contextul efectelor crizei globale, nu va fi înjumătăţită în 2013, după cum prevedea o înţelegere a guvernului cu instituţiile de credit.

"Nu putem respecta acordul cu băncile. Am vrut, dar din cauza UE pur şi simplu nu putem. Statul va strânge de la bănci anul următor cu 72 de miliarde de forinţi (258 milioane de euro) mai mult decât era planificat anterior", a spus ministrul.

Dublarea taxei pe tranzacţii financiare la 0,2% va aduce statului încă 90 de miliarde de forinţi (322 milioane de euro). Trezoreria Statului va plăti cu 40 de miliarde de forinţi (143 milioane de euro) mai mult în urma creşterii taxei.

Guvernul vizează încă 35 de miliarde de forinţi (125 milioane de euro) din schimbarea modului în care este calculată baza de impozitare pentru companii.

De asemenea, statul va introduce o taxă pe utilităţi, care va fi plătită pentru fiecare conductă subterană din toate localităţile. Aceasta va lovi mai pternic mai ales companile străine care asigură servicii în oraşele mari, a spus Matolcsy.

"Este, de asemenea, un pas pe care am vrut să-l evităm, dar UE ne-a obligat să-l facem. Măsura ar putea genera 30 de miliarde de forinţi (107,5 milioane de euro)", a declarat Matolcsy.

Îmbunătăţirea eficienţei colectării taxelor va conduce la o creştere a încasărilor din TVA, aducând la bugetul de stat 60 de miliarde de forinţi (215 milioane de euro), a adăugat ministrul.

Comisia Europeană a transmis o notificare că planul anunţat în urmă cu două săptămâni de guvern ar conduce la un deficit bugetar de 3,7-3,9% pentru anul următor.

"Nu suntem de acord şi considerăm că estimarea este nefondată economic", a afirmat Matolcsy.

Guvernului ungar rămâne la opinia că programul de aproape 400 de miliarde de forinţi anunţat în urmă cu două săptămâni este suficient pentru a reduce deficitul bugetar sub 3%, dar a adoptat noile măsuri pentru a satisface cerinţele Comisiei Europene, a declarat un purtător de cuvânt al executivului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO