Business Internaţional

Viitorul de aur al Greciei. Cum turbulenţele politice au făcut Grecia să uite că stă pe o mină de aur

Viitorul de aur al Greciei. Cum turbulenţele politice au...

Autor: Andrei Cîrchelan

11.10.2012, 15:55 2024

„Răsăritul de aur” al Greciei ar putea să descrie în curând nu numai un partid de extremă dreaptă cu porniri fasciste, ci şi un potenţial aurifer enorm, pe care grecii de-abia acum încep să îl vadă ca oportunitate. După şase ani de recesiune şi probleme financiare grave, care au adus şomajul aproape de 26% şi au pus ţara la dispoziţia creditorilor externi, Grecia ar putea deveni, începând cu 2016, cel mai mare producător de aur din Europa.

Cotidianul francez La Tribune notează că, prin producţia de aur, Grecia ar putea depăşi chiar şi Finlanda, care este momentan cel mai mare producător din Europa şi locul 40 la nivel global. Ţara sud-europeană este deja cel mai mare producător de bauxită, care se foloseşte la fabricarea aluminiului, şi perlit, o rocă folosită în horticultură.

Resursele aurifere ale Greciei vor fi exploatate în primul rând de compania canadiană Eldorado Gold şi de compania australiană Glory Resources, ale căror proiecte, cumulat, vor determina o creştere în producţia anuală de aur a Greciei de la 16.000 de uncii (1 uncie – 31,1 grame) în 2011 la 425.000 de uncii în 2016, ceea ce la cotaţiile internaţionale ale aurului în prezent înseamnă 582 milioane euro. Datoria publică a Greciei se ridică la 355,6 miliarde de euro.

Avantajul imediat al proiectelor miniere dezvoltate de cele două companii provine din faptul că ele ar crea în total circa 1.500 de locuri noi de muncă, direct şi indirect. Sectorul minier grec are în total 10.300 de angajaţi în prezent.

„Grecia are potenţialul minier pentru a deveni un producător major. Această ţară, în mod ciudat, a rămas neexplorată din cauza situaţiei politice care a prevalat până la începutul crizei. Astfel, nu s-au folosit niciodată tehnici moderne de prospecţiune în aceste locuri”, a declarat pentru Bloomberg Jeremy Wrathall, şeful Glory Resources.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO