Companii

42 mil. dolari intr-un proiect imobiliar in Bucuresti

08.09.2006, 20:21 21

Compania Millenium Estate, fostul proprietar al cladirii Millenium Business Center, din zona Biserica Armeneasca, va aloca circa 42 de milioane de dolari pentru constructia unui complex imobiliar care va cuprinde spatii de birouri, o zona comerciala, banca si restaurant, in zona centrala a Capitalei. Actionarul majoritar al companiei, firma greceasca Euroestate, a depus la Regiunea de Dezvoltare Bucuresti-Ilfov un proiect de investitii care prevede realizarea unei investitii greenfield in domeniul imobiliar, potrivit datelor Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS). Millenium Estate a vandut in cursul lunii august imobilul de birouri Millennium Business Center, catre fondul britanic de investitii European Convergence Property Company, care este administrat de Charlemagne Capital, una dintre cele mai mari firme de pe piata londoneza. Valoarea tranzactiei a fost de aproximativ 36,5 milioane de dolari. Cladirea are o suprafata totala construita de peste 25.000 metri patrati, o structura compusa din patru subsoluri, care ofera numeroase locuri de parcare, 18 etaje, plus unul tehnic. Suprafetele oferite spre inchiriere variaza intre 500 si 1.000 de metri patrati pe fiecare etaj. Millennium Business Center a fost inceput de firma Elena Aegek Rom Construct. Anul trecut, Antonis Kapraras si firma elena Euroestate a cumparat proiectul, in urma unei tranzactii estimate la circa cinci milioane de euro. Lucrarile de constructie la Millennium Business Center au debutat in 2001, cu o investitie initiala de 25 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO