Companii

Afacerile Elpreco Craiova s-au majorat cu 15%, depasind 40 de milioane de euro

05.02.2009, 16:32 61

 

Afacerile producatorului de materiale de constructii Elpreco Craiova, controlat de grupul irlandez CRH, s-au majorat anul trecut cu 15%, la peste 40 de milioane de euro, iar compania mizeaza in acest an pe un avans de 10%. "La finele anului 2008 compania a inregistrat o cifra de afaceri de peste 40 milioane de euro, in crestere cu circa 15% fata de 2007. La baza acestei evolutii a stat cererea manifestata pe piata materialelor de constructii, in special in primele trei trimestre ale anului, precum si apropierea de clientii Elpreco, realizata prin reteaua nationala de peste 250 de parteneri", a declarat directorul general al companiei, Dan Caprioara. Segmentul sistemului de zidarie BCA a ocupat anul trecut o pondere de peste 50% din cifra de afaceri, la care se adauga, in proportii egale, contributia sistemelor de invelitori, de pavaj si de canalizare. "Pentru anul in curs, prognozele companiei estimeaza o majorare a vanzarilor cu 10%, crestere diminuata fata de evolutiile anterioare. Scaderea se datoreaza actualelor blocaje de pe pietele economico-financiare la nivel mondial, ce se rasfrang si asupra sectorului de constructii pe plan national, prin limitarea investitiilor straine in tara noastra si prin reducerea drastica a creditarii", a spus Caprioara. Investitiile programate in acest an, de pana la cinci milioane de euro, vizeaza in principal modernizarea si intretinerea liniilor de fabricatie existente. Potrivit sursei citate, pe piata materialelor de constructii se vor inregistra scaderi in 2009, comparativ cu ultimii ani. Caprioara a afirmat ca piata de BCA a inregistrat un volum de 2,85 milioane de metri cubi anul trecut si o valoare de circa 200 milioane de euro. Cota Elpreco in cadrul acestei piete este de 12,5%, la nivelul anului 2008.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO