Companii

Al cincilea producător de telefoane mobile din lume vrea să deschidă o linie de producţie în România

Al cincilea producător de telefoane mobile din lume vrea să deschidă o linie de producţie în România

Autor: Corina VÂRLAN

13.08.2011, 09:58 1221

Compania chineză ZTE, cunoscută ca fiind a cincea la nivel mondial în producţia de telefoane mobile, are în vedere deschiderea unui centru de pregătire în România şi o linie de producţie de echipamente folosite în telecomunicaţii, informează EMG, citată de Gândul.

"Din data de 16 ianuarie am început să discutăm pe această temă cu Valerian Vreme, ministrul telecomunicaţiilor. În prezent analizăm proiectul şi credem că îl vom pune în aplicare în luna noiembrie sau, cel târziu, în luna decembrie a acestui an", a declarat Lorian Vintilă, directorul de operaţiuni şi strategii al diviziei ZTE România.

Vintilă a mai spus că investiţia iniţială necesară deschiderii centrului de pregătire este de 2,7 milioane de euro, aceasta urmând să ajungă în 2012 la 55 de milioane de euro. Având în vedere că ZTE este o companie deţinută de către Guvernul chinez, banii investiţi vor veni din partea acestuia.

În primul centru deschis la Bucureşti de compania chineză vor învâţa 200 de studenţi, proiectul urmând să fie extins apoi şi în ţară.

În ceea ce priveşte deschiderea liniei de producţie a ZTE în România, Lorian Vintilă a declarat că aceasta va fi înfiinţată într-o zonă defavorizată a ţarii. Citiţi mai multe pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO