♦ Producţia de energie a României a scăzut în primele nouă luni ale anului cu 7% faţă de perioada similară a din 2021, perioadă în care puterea instalată în centralele pe surse termo a scăzut cu aproximativ 18%, de la 7.016 MW instalaţi la 5.708 MW ♦ În această perioadă, cu excepţia investiţiilor în proiectelor solare, cele mai multe de dimensiuni foarte mici, nu s-a pus în funcţiune absolut nicio unitate nouă de producţie a energiei, statul român mergând, în plină criză energeti
În această perioadă însă, şi cererea de energie a scăzut considerabil, cu 6% în primele nouă luni ale anului faţă de perioada similară a anului trecut, arată raportul pe cel de-al treilea trimestru al Transelectrica. „Scăderea consumului a fost influenţată pe de o parte de creşterea preţurilor la combustibilii primari, fenomen care s-a reflectat în preţul final al energiei electrice, iar pe de altă parte, temperaturile medii lunare care au înregistrat sistematic anomalii pozitive, situându-se în general, peste normele climatologice“, se arată în raportul Transelectrica.
Pe partea de producţie, energia termo a asigurat cea mai mare parte a producţiei din primele nouă luni ale anului în contextul în care 2022 se dovedeşte a fi unul slab din punct de vedere hidrologic. Astfel, energia termo a avut o pondere de 36%, aici fiind inclusă şi producţia centralelor pe gaze, energia hidro a avut o pondere de 27%, nuclearul a asigurat 19% iar eolienele şi energia solară au injectat 18% din producţia de energie.