Companii

Ansamblul rezidential Ibiza Sol din Pipera, finalizat cu jumatate dintre apartamente vandute

30.11.2008, 15:40 311

 

Compania spaniola Ibiza House a finalizat ansamblul rezidential Ibiza Sol din nordul Capitalei, in urma unei investitii de aproximativ 68 de milioane de euro, din care a vandut pana in prezent jumatate din cele 304 apartamente situate in 14 vile, potrivit reprezentantilor companiei. "Au fost vandute circa jumatate din cele 304 apartamente pana in prezent, pretul apartamentelor fiind de circa 1.400 de euro/metrul patrat construit plus TVA. Spre exemplu, un apartament de trei camere si 152 de metri patrati construiti, la mansarda, are un pret de 217.000 de euro plus TVA", a declarat Alexandra Moldovan, marketing officer al companiei. Complexul situat in zona Pipera cuprinde si doua piscine cu jacuzzi exterior, teren de minigolf, spa, precum si un club pentru copii, acesta fiind unul dintre cele mai mari ansambluri rezidentiale finalizate in acest an in Bucuresti. Compania spaniola a mai realizat in zona Pipera si proiectele Ibiza Golf si Ibiza Golf Light.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO