Companii

ANT negociază cu turoperatorii germani promovarea României pentru următorii doi ani

ANT negociază cu turoperatorii germani promovarea...

Autor: Liviu Iancu

29.10.2013, 21:29 305

"Semnăm în această săptămână contractele de promovare cu opt mari turoperatori germani. Va fi prima campanie multianuală, integrată, care vizează perioada 2014-2015. Este o campanie care va fi derulată prin toate canalele de marketing, de la promovarea prin intermediul cataloagelor până la promovare în mediul online, campanii business-to-business, business-to-consumer, campanii de promovare outdor în agenţiile revânzătoare ale turoperatorilor, reviste de specialitate din Germania, dar şi cu distribuire în alte ţări", a declarat agenţiei MEDIAFAX Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

Printre mărcile prin intermediul cărora România va fi promovată pe piaţa germană se numără Neckermann, Dertour, Studiosus, FTI, Gebeco/Dr. Tigges (mărci ale concernului TUI) şi ITS.

În Germania va fi promovat brandul de turism al României, respectiv cele şase produse strategice: oraşele ca destinaţie de weekend, turismul rural, turismul balnear, turismul în natură, turismul de aventură şi turismul de sănătate.

Banii provin din fonduri europene şi se negociază separat cu fiecare turoperator, iar suma totală se ridică la câteva sute de mii de euro pe an.

Anul trecut au ajuns în România aproape 230.000 de turişti germani, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în creştere cu 10% faţă de 2011.

România a fost exclusă anul trecut din cataloagele unor turoperatori germani, printre care TUI şi ITS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO