Companii

Aproape 2% din investiţiile Renault au vizat pregătirea angajaţilor

Aproape 2% din investiţiile Renault au vizat pregătirea angajaţilor

Autor: Bogdan Alecu

24.04.2012, 00:00 176

Constructorul auto francez Renault, care a investit aproape două miliarde de euro în ultimii 12 ani pe piaţa locală, a alocat 35 mil. euro, aproape 2%, pentru pregătirea angajaţilor grupului.

Constructorul francez deţine în România uzina Automobile Dacia, dar şi direcţia comercială şi centrul Renault Technologie Roumanie. Angajaţii grupului au beneficiat de 5,5 milioane de ore de formare în domeniile fabricaţie, calitate, inginerie, logistică, management şi funcţii suport, pornind de la 900 de teme de specialitate. Numai în anul 2011 au fost realizate 520.000 de ore de formare pentru 15.200 de angajaţi, care echivalează cu orele de curs pe care le fac 490 de elevi într-un an şcolar.

Aproape 70% din pregătire a fost realizată cu formatori din cadrul companiei, specialişti din diverse meserii. De asemenea, au fost încheiate parteneriate cu 36 de furnizori de formare profesională din ţară. Un rol important îl au cursurile de limbi străine organizate pentru angajaţi. Anul trecut au fost realizate 80.000 de ore de formare în limbile franceză şi engleză pentru peste 2.000 de salariaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO