Companii

ArcelorMittal, majorare de capital de 37 mil. lei la Galati

10.03.2008, 14:20 15

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, aflat in portofoliul grupului cu acelasi nume, si-ar putea majora capitalul social cu 37 milioane de lei, respectiv 1,6%, prin aport in numerar din partea actionarului majoritar Mittal Steel Holdings, conform prevederilor din contractul de privatizare. Decizia va fi supusa la vot in 18 martie, in AGA. Din total, suma de 36,8 milioane de lei reprezinta echivalentul a 15 milioane de dolari, la cursul de referinta al BNR din 28 februarie. In prezent, societatea are un capital de 2,23 miliarde lei, impartit in 894,29 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 lei pe unitate. Astfel, daca propunerea actionarului majoritar va fi aprobata, compania va emite 14,786 milioane de actiuni noi, la valoarea nomimala de 2,5 lei pe unitate, iar actionarii vor avea 30 de zile la dispozitie pentru exercitarea dreptului de preferinta la subscriere. ArcelorMittal este cel mai mare grup siderurgic din lume, avand 320.000 de angajati in peste 60 de tari, si s-a format prin fuziunea companiilor Arcelor si Mittal Steel. Compania opereaza in Romania, in afara de combinatul siderurgic de la Galati, preluat in 2001 din proprietatea statului, si unitatile similare ArcelorMittal Hunedoara si ArcelorMittal Tubular Products de la Roman si Iasi. Grupul detine unitati de productie in 27 de tari din Europa, Asia, Africa si America si intentioneaza sa-si consolideze pozita si pe pietele cu un potential mare de crestere cum ar fi China si India.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO