Companii

Aşteptam 10 mld. lei de la UE. Am atras jumătate

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Iulian Anghel

03.11.2013, 21:19 437

Guvernul îşi programase să atragă de la UE în bugetul general consolidat, în primele nouă luni ale anului, aproape 10 mld. lei, dar nu a reuşit să aducă în vistierie decât jumătate din această sumă - 5 mld. lei.

Neputinţa atragerii fondurilor UE se perpetuează astfel şi loveşte direct echilibrul bugetar. Săptămâna trecută guvernul s-a văzut obligat să majoreze deficitul bugetar de la 2,3% la 2,5% din PIB pentru că a cheltuit cu proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile 8,5 mld. lei, dar nu a atras decât 5 mld. lei ca prefinanţări şi rambursări şi nu poate acoperi această cheltuială din altă parte.

Şi aşteptările administraţiei s-au mai temperat odată cu trecerea lunilor. La începutul anului noul ministru al fondurilor europene Eugen Teodorovici, de la care toată lumea aştepta un imbold major, susţinea că va atrage de la UE în 2013 cel puţin 6 mld. euro. Săptămâna trecută el a afirmat că în România vor intra de la UE, în 2013, în jur de 3 mld. euro, ceea ce în opinia sa înseamnă deja foarte mult.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO