Companii

Aţi auzit despre Jennyfer, Eram sau WayBack Burgers? Sunt branduri străine care vor să intre în România

Aţi auzit despre Jennyfer, Eram sau WayBack Burgers?...

Autor: Cristina Roşca

28.12.2014, 14:46 3240

Unele dintre cele mai importante branduri internaţionale şi-au făcut intrarea pe piaţa locală în ultimii 25 de ani în frunte cu McDonald’s, Zara sau Carrefour. În continuare există însă branduri care nu au deschis filiale locale, însă unele dintre ele tatonează piaţa fie pentru o intrare directă fie în franciză.

„Actualmente portofoliul Ubifrance de mărci franceze în căutarea de parteneri pentru piaţa locală cuprinde mai multe nume. Pe segmentul mass market  sunt brandurile Jennyfer (modă femină), Dim (lenjerie), Adopt’ (cosmetice şi parfurmuri). De asemenea, în 2014 printre cei mai importanţi retaileri francezi  -  VIVARTE (la Halle), ERAM (Gemo, Tati, Eram), BEAUMANOIR (Cache Cache, Bonobo, Breal) - au fost prezenţi la Bucureşti pentru o serie de întrevederi de afaceri în vederea încheierii de partenariate în sistem franciză pentru piaţa din România”, spune Yann Frollo de Kerlivio, director şi consilier comercial în cadrul misiunii economice Ubifrance a Ambasadei Franţei. Ubifrance are misiunea de a sprijini societăţile franceze în proiectele lor de dezvoltare pe piaţa din România şi  în întreaga lume. Reteaua Ubifrance cuprinde 80 de birouri in 70 de ţări. În România, Ubifrance acompaniază  anual între 200 - 250 societăţi în demersul lor de prospecţie comercială sau de investiţii directe.

Pe segmentul premium (haute de gamme) mai multe branduri printre care Weill, Devernois, Tara Jarmon, Zapa, Cacharel, Didier Parakian, Clio Blue (bijuterii), La Squadra  îşi caută parteneri, potrivit Unifrance, în timp ce pe segmentul de lux sunt intesaţi cei de la Francesco Smalto (pret a porter masculin), Maison Waskoll (bijuterii), le Notre (gastronomie), la Maison Dessange (salone de coafură).

„Există însă şi alte segmente targetate de companiile franceze în vederea încheierii unui parteneriat de tip franciză, precum soluţii complete pentru amenajarea bucătariei  - Mobalpa, Ixina, articole pentru casă, decoraţiuni interioare şi produse textile -  Carre Blanc. Mai mult, există domenii cu un potenţial uriaş de investiţie în România printre care industria auto, new-commerce, agricultura, infrastructura, sănătatea, retail-ul şi nu în ultimul rând piaţa de lux.”

Francezii nu sunt însă singurii interesaţi de piaţa locală, brandurile americane în special cele din sectorul de restaurante tatonând piaţa locală. Printre acestea se numără WayBack Burgers, DiaryQueen, Buffalo Wild Wings, Wing Zone, Chili’s, Panda Express sau Great American Cookies, potrivit reprezentanţilor Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO