Companii

BRM: rezultate limitate fata de potential

10.12.2002, 00:00 18

Valoarea tranzactiilor derulate in acest an prin intermediul Bursei Romane de Marfuri (BRM) este estimata sa atinga cifra de 6.000 de miliarde de lei, reprezentand o dublare a nivelului consemnat in 2001, a anuntat, luni, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele institutiei, Mircea Filipoiu.
"Cu toate acestea, rezultatele sunt limitate comparativ cu potentialul existent. Daca luam in calcul contractele futures si options nu ajungem sa facem intr-o zi nici macar un procent din volumul tranzactiilor de la bursa din Chicago", a afirmat reprezentantul BRM.
Pe de alta parte, Filipoiu a aratat ca bursa este barometrul economiei. "Bursa nu poate fi mai buna decat mediul economic, dar poate sa contribuie la imbunatatirea acestuia", a declarat si vicepresedintele Adunarii Generale a Actionarilor BRM, Ion Teodor.
Activitatea de baza a bursei romane a fost reprezentata de piata spot si a licitatiilor, cu aproximativ 90% din totalul valorii de tranzactionare. In primele 11 luni ale acestui an, valoarea tranzactiilor incheiate pe piata licitatiilor din cadrul BRM a atins nivelul de 130 de milioane de dolari, cea mai mare pondere revenind societatii CFR SA, cu aproape 79 de milioane de dolari, respectiv 60% din total.
Un alt ordonator major a fost Electrica, care cu o valoare a licitatiilor de peste 27 de milioane de dolari a ocupat pozitia a doua. "Aceasta valoare va creste pana la sfarsitul anului, in conditiile in care pentru acest ordonator vor mai fi organizate cateva licitatii in luna decembrie", a precizat Filipoiu.
Locul al treilea a revenit CFR Marfa, pentru care a fost inregistrata o valoare de tranzactiilor de circa 10,5 milioane de dolari, societate care a fost urmata de RATB, cu aproape cinci milioane de dolari. RATB a programat, la randul sau, in luna decembrie mai multe licitatii de achizitie pentru necesarul anului 2003.
"Economia obtinuta de ordonatori in ringul bursier datorita transparentei si sigurantei mecanismelor de tranzactionare se ridica la aproximativ 6,5 milioane de dolari, ceea ce implica o imbunatatire medie a pretului pentru fiecare licitatie de 5,5%", a mai spus presedintele BRM.
Filipoiu a adaugat ca pentru anul 2003, institutia are ca obiective strategice continuare activitatii de licitatie prin atragerea de noi clienti - printre care s-ar putea numara si Ministerul Apararii Nationale -, crearea ringului de creante, cresterea lichiditatii si a volumului pe piata derivativelor, precum si crearea unei piete organizate pentru cereale.
"De asemenea, ne dorim sa reusim sa atragem si Primaria, pentru ca astfel n-ar mai fi nici un scandal, iar consilierii n-ar mai fi obligati sa renunte la firmele pe care le au. Daca RADET ar fi apelat la BRM, nu s-ar mai fi ajuns la discutiile din acest moment", a adaugat Filipoiu.
In plus, acesta a aratat ca a propus Ministerului Finantelor Publice ca si societatile cu datorii la bugetul de stat sa poata participa la licitatiile organizate de BRM, cu conditia ca un anumit procent din sumele incasate in urma livrarii comenzilor sa fie depus in contul recuperarii acestor creante. "Ar disparea astfel si intermediarii prin intermediul carora firmele cu datorii participa la licitatii in schimbul unui comision, iar societatile respective ar avea posibilitatea de a obtine un castig", a explicat presedintele bursei.
Tot pentru anul viitor, BRM isi propune sa dezvolte o retea nationala, cu reprezentante in fiecare judet, acest proiect urmand sa fie finalizat pana in luna iulie. De asemenea, potrivit afirmatiilor lui Filipoiu, anul 2003 va reprezenta "adevaratul an de start al activitatilor futures si options", ca urmare a adoptarii cadrului de reglementari in acest sens. "Ceea ce am facut pana acum in domeniu a fost doar o adaptare", a apreciat presedintele BRM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO