Companii

"Cadou verde" la facturile de energie electrică: eolienele ar putea scumpi lumina cu 10% anul viitor

"Cadou verde" la facturile de energie electrică: eolienele ar putea scumpi lumina cu 10% anul viitor

Autor: Roxana Petrescu

07.09.2011, 12:58 1499

Funcţionarea a circa 1.500-2.000 de MW în parcuri eoliene, echivalentul în capacitate a mai bine de două reactoare a centralei de la Cernavodă, ar putea duce la creşterea facturilor la electricitate cu aproape 10% în 2012, spun oficialii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Creşterea facturilor vine în contextul în care încurajarea energiei verzi se face printr-o schemă de sprijin cu o valoare de peste 10 miliarde de euro în următorii zece ani, schemă pusă la dispoziţie de statul român.


"Anul acesta, dacă schema de sprijin se va aplica începând cu luna septembrie, impactul în facturi va fi de circa 3%. Pentru 2012 impactul ar putea ajunge la 10% pentru că ar putea fi funcţionali la finalul anului viitor 1.500-2.000 de MW în proiecte eoliene. Este o creştere importantă iar maximul se va atinge la nivelul anilor 2016-2017 când am putea vorbi de o creştere de 30%", a explicat Zoltan Nagy Bege, director general al departamentului de eficienţă energetică din cadrul ANRE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO