Companii

Cei care trebuie să schimbe România. Azi Alin Bălănescu, Alico

Cei care trebuie să schimbe România. Azi Alin Bălănescu, Alico

Autor: Business Magazin

03.08.2011, 00:02 537

Alin Bălănescu, 39 de ani, a intrat în Alico, fosta AIG România,ca trainer acum 13 ani. A fost începutul unei cariere care s-adezvoltat permanent, iar acum conduce una dintre cele maiimportante divizii ale companiei de asigurări.

"Primul pas în companie l-am făcut în 1998 în calitate detrainer, apoi am dezvoltat departamentul de training şi am fostresponsabil de dezvoltarea managerilor din distribuţia prinagenţi", povesteşte Bălănescu. Ulterior, a fost numit responsabilde dezvoltarea unei reţele directe de distribuţie, iar în ultimiiani a ocupat funcţia de director de training şi calitate.

De la începutul acestui an Alin Bălănescu este profit centermanager pe linia de accident şi sănătate. Sarcina sa nu este delocuşoară, în condiţiile în care multe dintre companii, cei maiimportanţi clienţi ai asigurătorilor şi în special ai celor care seaxează pe vânzarea de poliţe de sănătate, au renunţat în ultimiidoi să acorde asigurări de sănătate angajaţilor.

Cu toate acestea, Bălănescu nu s-a abătut de la traseul pecare singur şi l-a stabilit la începutul carierei. "Important estesă ştii clar unde vrei să ajungi, să stabileşti obiectiveprovocatoare urmate de acţiuni specifice care să ducă la atingerealor, un factor critic fiind implementarea corectă şi la timp."

Cea mai mare provocare din cariera sa a fost dezvoltareadistribuţiei prin agenţi în perioada 1999 - 2000. Atunci, noţiuneade asigurări de viaţă, accident şi sănătate era practic necunoscutăîn România şi tocmai de aceea nu era deloc simplu să recruteze, săpregătească şi să dezvolte oameni care să promoveze şi sădistribuie acest tip de servicii. Ca şi profit center manager pelinia de accident şi sănătate, este responsabil de vânzărileacestor produse, dar şi de veniturile obţinute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO