Companii

Cel mai important executiv roman din Rusia paraseste InBev

Cel mai important executiv roman din Rusia paraseste InBev

Mihai Albu paraseste InBev dupa 12 ani petrecuti in cadrul companiei

11.02.2009, 17:47 101

Mihai Albu va parasi la sfarsitul lunii februarie conducerea operatiunilor producatorului de bere InBev din Rusia, un business de peste 1,1 miliarde de euro anual, generat de zece fabrici de bere si 9.000 de angajati.

Albu, 46 de ani, lucreaza de mai bine de 12 ani in cadrul grupului belgian InBev (devenit Anheuser-Busch InBev), cea mai mare parte din timp fiind petrecuta in cadrul filialei din Romania.
Noul CEO al filialei din Rusia a Anheuser-Busch InBev va fi Tunc Cerrahoglu, actualul presedinte al grupului pentru Europa Centrala - Uniunea Europeana. Tunc Cerrahoglu a intrat in echipa InBev in 2003 ca director global de distributie, iar apoi a condus operatiunile producatorului de bere din Cehia si Slovacia.
Dupa finalizarea mandatului in cadrul InBev Rusia, Albu va intra intr-o "perioada sabatica", a carei durata nu a dorit sa o precizeze.
Filiala din Rusia a InBev, cea mai mare operatiune europeana a Anheuser-Busch InBev, a vandut in 2007 peste 21,6 milioane hl de bere, portofoliul companiei incluzand marci precum Klinskoe, Sibirskaya Corona, Tolstiak sau BagBier si este completat cu marci globale ca Stella Artois, Becks, Lowenbrau, Hoegarden, Staropramen.
Mihai Albu a intrat in industria berii in 1996, dupa o experienta importanta in cadrul imbuteliatorului local al marcii Pepsi, fiind numit director de marketing si vanzari al filialei romanesti a InBev, compania care produce Bergenbier. In 2002 a fost desemnat sa conduca operatiunile InBev in Romania, iar din 2006 a fost promovat in cadrul filialei pentru Europa Centrala si de Est a InBev. La sfarsitul lunii ianuarie a anului trecut, Albu a fost numit presedintele InBev Rusia, o companie care produce cu 2 milioane de hectolitri mai multa bere decat toata piata romaneasca.
Mihai Albu este inginer de formatie si a lucrat ca stagiar intr-un mare complex industrial de incaltaminte si pielarie, Flacara Rosie. Dupa Revolutie si-a dat seama ca viitorul sau nu mai poate fi legat de firmele de stat, iar prima oprire a fost gigantul Pepsi, unde s-a angajat in martie 1993.
Dupa numai opt luni, ajunge director de vanzari pe Bucuresti, iar in doi ani ajunge director general de vanzari si marketing. Si nu se opreste aici. In '96, este vanat de o companie de head-hunting pentru postul de director de vanzari si marketing la Interbrew Romania, companie aflata la acea vreme la doar doi ani de prezenta pe piata romaneasca.
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO