Companii

Centrul Medical Unirea a avut 11 oferte de preluare

Centrul Medical Unirea a avut 11 oferte de preluare

In 2006, CMU a inregistrat afaceri de 6 mil. euro

19.02.2007, 20:15 36

11 jucatori, printre care fonduri de investitii si societati de asigurari, s-au aratat interesati de preluarea unui pachet minoritar din actiunile companiei de servicii medicale private Centrul Medical Unirea (CMU).
In final, gigantul 3i, unul dintre cele mai mari fonduri de investitii din lume, si-a adjudecat un pachet minoritar de sub 50% din titlurile CMU.
"De peste un an de zile ne gandim sa gasim o solutie prin care sa atragem capital in firma", a declarat pentru ZF Wargha Enayati, managing director al Centrul Medical Unirea.
Pentru a determina valoarea de piata a CMU, Enayati a lucrat cu mai multe companii, printre care Ernst&Young, PwC, Deloitte, insa consultanta pentru vanzarea catre 3i a fost asigurata de Altria Capital. Compania a fost evaluata la o suma cuprinsa intre 20 si 30 mil. euro, ceea ce face ca o tranzactie cu 45% din titlurile CMU sa se ridice la peste 10 mil. euro.
"Eu si sotia mea am fost si suntem actionari, iar prin intrarea 3i noi am vandut o parte din actiuni, mai exact partea mea de actiuni. Impreuna insa avem in prezent aproximativ 53% (din actiunile CMU - n. red.)", a explicat Enayati.
Pachetul de actiuni vandut a fost de 46,89%, iar tranzactia a fost una complexa, mare parte din banii obtinuti urmand sa se intoarca in companie prin intermediul investitiilor.
Pentru 2007, CMU va investi intre 7 si 10 mil. euro, printre planurile companiei numarandu-se "un spital de pediatrie, dezvoltarea relatiei cu spitalul Elias, pe partea de maternitate, un centru de imagistica, clinici noi in Bucuresti, dar si intarirea relatiilor cu partenerii din provincie".
Enayati spune ca ar mai putea vinde 1-2% din titlurile pe care le are catre 3i, insa nu un procent care sa-i diminueze sub 50% valoarea detinerilor la companie.
Circa 90% din venitul CMU este reprezentat de abonamentele companiilor. In 2006, CMU a inregistrat afaceri de 6 mil. euro. Pentru acest an compania si-a bugetat afaceri de 7,6 mil. euro.
Wargha Enayati s-a nascut in Frankfurt si a venit pentru prima data in Romania in 1983, pentru un student exchange, la Cluj. "In 1995 am hotarat sa ma stabilesc aici, dupa ce am fost numit medicul Ambasadei Germane in Bucuresti. Am deschis un cabinet in Piata Unirii, intr-un apartament in noiembrie 1995, si de acolo vine si numele de Centrul Medical Unirea. La inceput, serveam Corpul Diplomatic din Bucuresti, la care s-au adaugat si companiile multinationale. In primii doi ani pacientii nostri au fost mai mult strainii. Tot atunci am inceput si cu pachete pentru companii", povesteste Enayati.
In aproape 12 ani, Enayati a trecut de la o afacere dezvolata intr-un apartament, la discutii de vanzare cu fonduri de investitii de talie mondiala.
"In 1998 am fost nevoiti sa ne mutam intr-un spatiu mai mare pe Bulevardul Unirii. Tot in acel an am deschis si o policlinica mare", isi aminteste Enayati. A urmat unitatea din strada George Enescu, apoi cea din cadrul Opera Center.
"Cele mai multe policlinici le-am deschis in 2004-2005, in Piata Charles de Gaulle, Pipera, in Business Park, la Arcul de Triumf etc. Acum avem opt sedii", spune seful CMU.
Sectorul serviciilor private de sanatate a trezit in ultimul timp interesul marilor jucatori, dornici sa-si adjudece cat mai din timp un loc pe o piata in crestere. Valoarea acestui segment este estimata la circa 200 mil. euro, cu un avans de peste 15% anual. Avantul sectorului medical privat s-a facut pe fondul unui sistem public foarte slab dezvoltat.
Operatorii privati au sesizat inca de acum cativa ani perspectivele de crestere si au plusat cu clinici si spitale private. Numarul centrelor de acest tip va creste si mai mult in perioada urmatoare, sustinuta de dezvoltarea pietei asigurarilor private.
Principalii operatori de servicii medicale private sunt Medicover, MedLife, Centrul Medical Unirea, Centrul Medical Romar, Medsana, Hiperdia. Daca numarul clinicilor detinute de principalii operatori trece de 30 de unitati, pe segmentul de spitale sunt operationale doua astfel de centre: Euroclinic, dezvoltat de compania Medisystem Hospital, care face parte din grupul Eureko, si Life Memorial Hospital, parte a grupului MedLife.
Investitia intr-un spital privat cu circa 100 de paturi este estimata la circa 10 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels