Companii

CEO Leo Burnett: Cresterile salariale sunt mai mari decat bugetele clientilor

CEO Leo Burnett: Cresterile salariale sunt mai mari decat bugetele clientilor

Ioana Iordache, directorul executiv al Leo Burnett: In publicitate are loc o licitatie permanenta si nejustificata de oameni care isi dubleaza salariul in decurs de trei luni, mutandu-se dintr-un loc in altul

01.08.2008, 20:04 207

Ioana Iordache, directorul executiv al Leo Burnett, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piata locala, spune ca isi doreste ca brandurile locale si internationale ale Leo Burnett sa fie aproximativ egale ca valoare in veniturile grupului.
"Clientii de retea inseamna aproximativ jumatate din veniturile Leo Burnett & Target (agentia de publicitate - n. red.) si Starcom Media Vest (agentia de media - n. red.). In celelalte agentii aceasta regula nu se respecta. Au fost ani in care clientii multinationali au avut peste 70%, iar acest lucru este destul de nesanatos. Este bine sa ai jumatate clienti multinationali, jumatate clienti locali, ca sa poti gestiona orice realiniere internationala", comenteaza Iordache.
Grupul are clienti de retea precum Procter & Gamble, Philip Morris, Chevrolet, Samsung, Indesit si clienti locali precum Bergenbier, Strauss, Nutline, Altex sau Allianz-Tiriac Asigurari.
In aprilie, odata cu pierderea contului de creatie pentru Orange, la Leo Burnett & Target s-au facut restructurari de personal, despre care managerul grupului spune insa ca au afectat mai putin de zece persoane.
Leo Burnett va inregistra in acest an o crestere de aproximativ 20%, fata de cifra de afaceri de 44,9 mil. euro din 2007, potrivit Ioanei Iordache. Ea declara ca cifra de afaceri pe care o estimeaza pentru acest an se datoreaza largirii portofoliului de clienti. Starcom, agentia de media a grupului a castigat contul de achizitionare de spatiu publicitar al InBev, in timp ce agentia de publicitate Leo Burnett & Target a castigat clienti precum GE Money, Petrom si Strauss (producatorul cafelei Elite)
Managerul grupului spune ca noile proiecte au avut atat influente pozitive, cat si negative. Pe de o parte, angajatii celor cinci agentii ale grupului au devenit mai responsabili, dar, pe de cealalta parte, a crescut volumul de munca a acestora.
"Cresterea semnificativa a numarului de proiecte complexe are impact mare asupra seniorilor din agentie care si-au dublat sau chiar triplat nivelul de incarcare. Avem oameni noi care trebuie sa invete peste noapte, ne confruntam cu situatii pe care nu le-am mai avut si toate acestea inseamna un nivel destul de ridicat de stres, responsabilitati foarte mari. Ni se intampla sa mai avem scapari si sa reglam lucruri pe ultimii doi metri", explica Iordache.
In luna ianuarie a acestui an, oficialii agentiei declarau ca nu vor mai participa la alte pitch-uri datorita numarului mare de proiecte gestionate, ceea ce s-a si intamplat.
"Suntem invitati, dar ne gandim foarte serios. In prima jumatate a anului nu am avut cum sa mergem pentru ca au fost foarte multe proiecte. Nu zic nu niciodata", adauga directorul Leo Burnett.
Ea spune ca majoritatea clientilor sunt din ce in ce mai interesati de felul in care sunt cheltuite bugetele fiecarei campanii, ceea ce face ca managerii agentiilor sa fie mai atenti la cheltuielile interne, in special in ceea ce priveste salariile angajatilor.
"Cresterile salariale sunt mult mai mari decat cresterile bugetelor clientilor. In advertising cea mai mare cheltuiala este cea cu salariile. Bugetele nu cresc neaparat. Sunt mai mari pe partea de relatii publice si pentru productie video, lucru care se vede la calitatea spoturilor. Cresterile de bugete au fost de fapt schimbari dinspre mediile conventionale spre cele neconventionale: interactive, marketing direct", afirma managerul Leo Burnett.
O problema a industriei de publicitate remarcata de Ioana Iordache este cea a lipsei de personal, in comunicare fluctuatia de personal fiind in jur de 25-35%.
"Ce se intampla astazi este o licitatie permanenta si nejustificata de oameni care isi dubleaza salariul in decurs de trei luni, mutandu-se dintr-un loc in altul."
Conform studiului "Salary Survey" realizat in 22 de agentii de catre Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) si PricewaterhouseCoopers in 2007, media de crestere a salariilor din publicitate a fost de 17%.
Chiar daca in SUA si Europa Occidentala investitiile in publicitate scad din cauza recesiunii economice, Ioana Iordache spune ca piata locala nu va fi afectata, dimpotriva, cresteri anuale de 20% vor exista in urmatorii patru, cinci ani cel putin.
"Agentiile mici vor trece pragul profitabilitatii, dar din ce in ce mai greu pe cel al profesionalismului. Cele mari, vor trece pragul profesionalismului, dar tot mai greu pe cel al profitabilitatii", spune managerul Leo Burnett despre evolutia industriei de publicitate.
Anul trecut, cifra de afaceri a grupului a fost cu 8,9% mai mare fata de 2006, o evolutie despre care Stefan Iordache, directorul operational al grupului, spunea la inceputul lui 2008 ca nu a fost una "spectaculoasa" .
Cresterea mai redusa din 2007 este legata de retragerea actionariatului reprezentantilor Leo Burnett si a grupului Publicis (actionar in cadrul Leo Burnett) la sfarsitul lui 2007 din fosta agentie de media Starlink, redenumita Bigger Group.
Anul trecut, Bigger Group a avut afaceri de 14,8 mil. euro.
In legatura cu profitul pe 2007, reprezentantii Leo Burnett nu au furnizat date, dar potrivit Ioanei Iordache obiectivul grupului Publicis este ca veniturile sa fie mai mari cu cel putin 17% fata de anul anterior. In 2006 profitul net al grupului a fost de aproximativ 1,2 mil euro.
Cele mai importante evolutii sunt inregistrate de The Practice (PR), iLeo (interactive), 23 Communication Ideas (creatie), agentiile infiintate in 2006 si care au cresteri peste media de 25-30% a pietei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO