Companii

CEZ s-a apucat de modernizarea hidrocentralelor din portofoliu

CEZ s-a apucat de modernizarea hidrocentralelor din portofoliu

Autor: Roxana Petrescu

10.07.2012, 00:02 868

Cehii de la grupul energetic CEZ au demarat lucrările de retehnologizare totală a sistemului hidroenergetic cumpărat la începutul anului trecut de la TMK Hydroenergy Power, companie controlată de ruşii de la TMK, proprietarii fostului combinat siderurgic Reşiţa.

La acel moment preţul plătit de cehi a fost de circa 20 de milioane de euro, iar achiziţia a vizat preluarea a patru hidrocentrale de mici dimensiuni şi a patru lacuri de acumulare, localizate lângă Reşiţa, în judeţul Caraş-Severin. Potrivit informaţiilor disponibile, investiţiile în aceste microhidorcentrale se vor ridica la circa 30 de milioane de euro, lucrările urmând să fie finalizate la mijlocul anului viitor.

În prezent, capacitatea instalată a sistemului hidroenergetic este de 18 MW.

"În urma retehnologizării, CEZ îşi propune să obţină o capacitate totală instalată a sistemului hidroenergetic din proprietatea sa de peste 20 MW. Finalizarea procesului este estimat să aibă loc în cea de-a doua jumătate a anului 2013", au spus reprezentanţii CEZ România.

Cea mai mare investiţie aflată încă în desfăşurare a CEZ în România este parcul eolian Fântânele-Cogealac, un proiect de 600 de MW, aproape cât un reactor de la Cernavodă, în valoare de 1,1 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO