Companii

Clujana a ajuns la 5 magazine după deschiderea unităţii din hypermarketul Cora Cluj

Clujana a ajuns la 5 magazine după deschiderea unităţii din hypermarketul Cora Cluj

Autor: Laurenţiu Cotu

07.12.2011, 13:19 1275

Producătorul de încălţăminte Clujana a deschis cel de-al cincilea magazin de pe piaţa locală, în hypermarketul Cora din Cluj-Napoca. Compania înfiinţată în urmă cu 100 de ani mai are magazine în centrele comerciale Polus Center şi Iulius Mall, în aeroportul din Cluj-Napoca, plus o unitate în incinta fabricii.

Producătorul clujean încearcă astfel să ţină pasul cu dezvoltarea pieţei de retail şi să se poziţioneze în câteva dintre cele mai fierbinţi puncte ale oraşului. Reprezentanţii companiei au spus că vor continua anul viitor planul de extindere al lanţului de magazine Clujana '''în zonele bine circulate'', fără a preciza însă numărul de unităţi care urmează să fie inaugurate în 2012.

Mai mult, compania intenţionează să crească livrările la export şi negociază noi contracte cu clienţi din Europa de Est. În momentul de faţă, ponderea exportului reprezintă 90% din cifra de afaceri a companiei, cei mai importanţi clienţi Clujana fiind din Franţa şi Italia. Compania şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 11 mil. lei (2,6 mil. euro), după ce a încheiat anul 2010 cu afaceri totale de circa 9,7 mil. lei (2,3 mil. euro).

Compania are în prezent 420 de angajaţi, capacitatea de producţie fiind de circa 1.700 perechi de încălţăminte pe zi. Clujana produce diferite tipuri de încălţăminte pentru femei, bărbaţi, adolescenţi sau copii. Compania intenţionează ca începând din anul viitor să demareze un program investiţional în vederea retehnologizării fabricii din Cluj, reprezentanţii Clujana neoferind mai multe informaţii în acest sens.

Compania a fost înfiinţată în anul 1911 sub denumirea de ''Fabrica de Piele Fraţii Renner&CO, iar din anul 1948 a fost trecută în proprietatea statului. În anul 1999 a avut loc închiderea operaţională a fabricii, iar începând cu anul 2003, noii acţionari au hotărât deschiderea activităţii productive.

În 2003, Guvernul României a decis trecerea pachetului de acţiuni majoritat în proprietatea judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean. Clujana a fost înainte de anul 1989 una dintre cele mai importante fabrici de încălţăminte din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO