Companii

Compania farmaceutică elveţiană Ewopharma a avut vânzări în creştere cu 28%

08.07.2010, 23:04 55

Afacerile reprezentanţei din România a companiei farmaceuticeelveţiene Ewopharma au crescut în primul semestru cu 28% faţă deaceeaşi perioadă a anului trecut, la 9,1 milioane de francielveţieni (6,8 milioane de euro), evoluţie susţinută de vânzărileproduselor lansate în 2009. "Creşterea a fost determinată înspecial de vânzările medicamentelor din diviza Allergan, recentlansate. Avem şi produse în portofoliu unde vânzările sunt subaşteptări, cum sunt OTC-urile", a declarat directorul de marketingal Ewopharma, Liana Chicoş. Ea a adăugat că aceste creşteriînregistrate de companie sunt susţinute şi de orientarea Ewopharmacătre piaţa privată. Reprezentantul Ewopharma estimează căafacerile companiei vor creşte cu aproximativ 6,5% în acest an, la17,9 milioane de franci elveţieni. În 2009, compania a avut o cifrăde afaceri de 16,8 milioane de franci elveţieni. "Va urma otemperare a creşterii. Semestrul al doilea va fi unul dificilpentru toată lumea, întrucât multe dintre măsurile de austeriateanunţate de autorităţi au intrat în vigoare de la 1 iulie. Astfel,se anunţă că luna iulie va fi una dintre lunile cu cel mai scăzutconsum, chiar şi pentru industria farma", a afirmat oficialulcompaniei Ewopharma. În România, compania are 45 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO