Companii

Continental investeste peste 15 mil. euro in hoteluri noi in provincie

20.09.2004, 00:00 18

Lantul hotelier Continental a cumparat terenuri in orasele Brasov, Timisoara si Cluj, orase in care va demara anul acesta investitii de 15-20 mil.euro in hoteluri de trei si patru stele, potrivit lui Radu Enache, presedintele lantului hotelier.
"Am cumparat terenuri de 3.500 de metri patrati in fiecare din  aceste orase. In Timisoara si Brasov, vom incerca sa promovam un nou concept - doua hoteluri, sub doua branduri diferite, situate in acelasi perimetru. Adica un hotel Ibis, care sa acopere cererea pentru trei stele, si unul Continental de patru stele. In Cluj, unde avem deja un hotel Continental, vom investi doar intr-un hotel Ibis", a spus Radu Enache.
Continental a incheiat un parteneriat cu lantul hotelier international Accor, care detine marca Ibis, urmand ca cele doua companii sa dezvolte impreuna o retea de hoteluri Ibis in toate orasele importante din Romania.
"Cel mai probabil Accor se va implica la nivelul managementul, dar nu este exclusa nici o implicare financiara. Dealtfel, lantul Accor este foarte interesat sa participe in actionariatul Continental", sustine Enache.
Proiectele in hotelurile in cele trei orase ar putea incepe chiar anul acesta si ar trebui sa fie finalizate in maxim patru ani, valoarea investitiilor ridicandu-se la 15-20 de milioane de euro, provenind din surse proprii (profit reinvestit) si credite bancare.
"Obiectivul nostru este ca in urmatorii patru ani sa depasim 2.000 de camere capacitate de cazare in lant", a spus Enache. In momentul de fata, lantul Continental are 14 hoteluri, cu circa 1.600 de camere. Numarul de angajati depaseste 1.400 de persoane.
Anul viitor, compania va finaliza o investitie de 15,5 milioane de euro in doua hoteluri, in Bucuresti, respectiv Constanta. Hotelul din Bucuresti este construit de la zero si are 160 de camere, iar cel din Constanta, este pe o baza anterioara, si are 154 de camere. Ambele vor fi operate de Accor, sub brandul Ibis.
"Hotelul din Constanta va fi inaugurat in luna ianuarie a anului viitor, iar cel din Bucuresti in aprilie. In Constanta, hotelul are si zona de agrement, sali de conferinte cu o capacitate de 250 de locuri si centru de tratament", a mai spus Enache.
Principalul actionar al companiei Continental este Radu Enache, cu un pachet de 48%, alti actionari fiind SIF Transilvania, Fondul Roman Post Privatizare si Fundatia Elias.
Hotelurile din cadrul lantului urmeaza sa fuzioneze pana la sfarsitul acestui an, proiectul de fuziune fiind asistat de BRD -Societe Generale. "Pana la finele anului vom finaliza fuziunea, dupa care vom lua in considerare o eventuala listare la bursa. Inca nu stim ce varianta vom alege - fie listarea pe piata de capital din Romania, fie pe o piata secundara din strainatate, sau o emisiune de obligatiuni", a mai spus Enache.
Cele 12 unitati din cadrul lantului au realizat pe primele sase luni ale acestui an o cifra de afaceri cu 6,5% mai mare decat anul trecut, la un grad de ocupare mediu de 65%. Obiectivul pentru cifra de afaceri pe tot anul este de 17,6 milioane de euro, ceea ce inseamna o crestere cu 7%. "Daca totul va merge ca pana acum, cred ca vom depasi 18 milioane de euro", a mai afirmat Enache. Anul trecut, cifra de afaceri a fost de 16,4 mil.euro.
Un alt proiect al companiei Continental consta intr-o investitie de 2 milioane de euro in renovarea complexului de agrement Gaiser, de la Timisul de Sus. "Acest proiect nu constituie deocamdata o prioritate, cred ca-l vom demara in 2005", a incheiat Enache.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels