Companii

Cora are un proiect uriaş de extindere: plan de dezvoltare ca în anii de boom

Cora are un proiect uriaş de extindere

Foto Mediafax

Autor: Cristina Rosca

09.09.2011, 00:08 8647

Cora România, retailerul care înregistrează cel mai mare profit per magazin într-o piaţă de 7-8 mld. euro, va primi un credit de 210 mil. euro de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru finanţarea procesului de expansiune pe piaţa locală.

Cora, companie controlată de grupul francez Louis Delhaize, va investi 397 mil. euro în deschiderea de magazine pe piaţa locală, potrivit BERD. Deşi nu este precizat un număr de magazine pe care compania le va deschide, potrivit estimărilor ZF, la o investiţie medie de 20 mil. euro per unitate, Cora ar putea deschide 20 de magazine. Conform informaţiilor publicate pe site-ul BERD, noile magazine vor fi deschise în special în oraşe din provincie, însă nu sunt oferite numele acestora.

Cora deţine deja terenuri în mai multe oraşe, precum Bacău, Braşov, Bucureşti (Şoseaua Alexandriei şi Jilava), Constanţa (unde va construi mallul Corall) şi Slobozia, pe care ar putea construi o parte din magazine pentru care a luat creditul. Cora au avut anul trecut afaceri de 343 mil. euro, iar pentru acest an este estimat un avans de 5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO