Companii

Descendentii lui Bratianu exporta 40% din productia de vin

Descendentii lui Bratianu exporta 40% din productia de vin
11.02.2009, 17:52 316

"Anul acesta intentionam sa vindem 10.000 de sticle de Cuvee Ileana (n.red. - alb) si 7.000 de sticle de Cuvee Constantin (n.red. - rosu). Daca raspunsul pietei va fi pozitiv, putem sa marim productia in urmatorii ani la 20-30.000 de sticle de cuvee alb si rosu", a declarat baronul de origine austriaca Jakob Kripp, unul dintre actionarii companiei Agricola Stirbey.

Familia baronului Kripp a intrat pe piata locala a vinurilor la inceputul anilor 2000, cand Ileana Kripp, sotia lui Jakob Kripp si descendenta a familiei Bratianu, a achizitionat de la rudele sale domeniile viticole din localitatea Dragasani, in judetul Valcea. In 2004, acestia au lansat brandul Prince Stirbey, o gama distribuita in proportie de 75% pe plan local, restul productiei fiind destinata exportului.
 "Nu intentionam sa distribuim vinurile Stirbey prin intermediul retailului modern deoarece este o gama prea scumpa pentru a fi comercializata pe acest segment. In prezent, jumatate din vanzarile vinurilor Stirbey sunt realizate prin intermediul magazinelor specializate si jumatate prin intermediul restaurantelor", a spus baronul Kripp.
In prezent, producatorul exporta vinurile Stirbey in Germania, Austria, Anglia, Belgia, Danemarca, Franta, Luxemburg si Elvetia.
"Anul acesta vrem sa crestem ponderea exporturilor in cifra de afaceri la 30-40%, deoarece ne avatajeaza aprecierea monedei euro fata de leu. Speram sa crestem anul acesta exporturile din Germania, Austria si Anglia, iar in viitorul apropiat sa incepem exportul in Europa de Est", a spus Kripp.
 Printre tarile pe care reprezentantii Agricola Stirbey le iau in considerare pentru dezvoltarea exportului se afla Slovenia, Polonia, Cehia, Tarile Baltice sau Turcia.
 In 2006, familia Kripp a achizitionat si cele 35 de hectere de vie ale domeniului Bratianu din Dragasani. In prezent, din cele 35 de hectare ale domeniului Bratianu doar 15 sunt productive, in timp ce din domeniul Stirbey sunt date in folosinta toate cele 25 de hectare.
"Brandul Bratianu va fi distribuit initial numai pe piata locala, deoarece cantitatile sunt foarte mici anul acesta, si in special prin retailul modern si lanturile de supermarketuri. Peste trei-cinci ani, daca vanzarile vor creste, vom lua in considerare inceperea exportului pentru Bratianu", a spus Kripp. El a adaugat ca distributia va fi asigurata de compania Lerida International, distribuitor local al bradurilor Bacardi-Martini si al unei largi game de vinuri, cu care colaboreaza din 2008.
 "Anul trecut am inregistrat o crestere a cifrei de afaceri de 25-30% fata de anul precedent. Pentru anul acesta, speram sa pastram cifra de afaceri si profitul inregistrat anul trecut", estimeaza Kripp. Aceasta inseamna ca afacerile companiei Agricola Stirbey, detinuta de Ileana Kripp (75%) si Jakob Kripp (25%), au ajuns in 2008 la 1,3 milioane de lei (350.000 de euro).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO