Dezvoltatorul de spaţii logistice WDP a cumpărat 44 de hectare de teren de la producătorul de biscuiţi RoStar

23 apr 2018 Autor: Mădălina Panaete

♦ RoStar, unul dintre cei mai mari producători de biscuiţi de pe plan local, a vândut circa 44 de hectare de teren în localitatea Ştefăneştii de Jos (jud. Ilfov), către grupul belgian WDP.

Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la peste 8,4 milioane de euro, arată datele publice. Vânzarea vine în contextul în care grupul belgian este într-o continuă dezvoltare pe plan local. Compania anunţa la începutul acestui an că vrea să-şi dubleze valoarea portofoliului de pe plan local, până la 500 de milioane de euro, până în 2020. La 30 septembrie 2017, valoarea portofoliului companiei în România era de circa 230 de milioane de euro, fără a lua în calcul investiţii planificate de 40 de milioane de euro destinate proiectelor de la acel moment. Anul trecut, WDP şi-a crescut participaţia în compania din România până la 80% faţă de 51% cât avea anterior. Astfel,  omul de afaceri Jeroen Biermans a rămas cu 20%, dar continuă să conducă compania din funcţia de director general.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.04.2018

 
Cuvinte cheie:
spaţii logistice
, WDP
, dezvoltator
, teren
, biscuiţi
, RoStar
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide