Companii

Dezvoltatorul proiectului Esplanada de un miliard de euro din Bucureşti şi-a suspendat activitatea pentru trei ani

Dezvoltatorul proiectului Esplanada de un miliard de euro din Bucureşti şi-a suspendat activitatea pentru trei ani

Autor: Liviu Iancu

14.04.2011, 23:34 235

TriGranit Development România, care intenţiona să dezvolteproiectul imobiliar Esplanada din Bucureşti, evaluat la un miliardde euro, şi-a suspendat activitatea pentru trei ani, începând cu 1aprilie, potrivit unui anunţ al companiei.

Circa jumătate din terenul de peste zece hectare pe care seanunţase a fi dezvoltat proiectul Esplanada din Bucureşti esterevendicat de foştii proprietari, ceea ce a dus la întârzierea cupeste 4 ani a investiţiei evaluate la circa un miliard euro.

Statul român, care deţine o parte din teren, ar fi urmat săbeneficieze, după realizarea primei faze a proiectului, de oclădire în valoare de peste 40 de milioane de euro destinatăactivităţilor culturale, spaţii de birouri pentru instituţii alestatului de circa 12.000 de metri pătraţi, precum şi parcărisubterane publice. Întregul ansamblu ar fi trebuit să revinăstatului după 49 de ani, când expira parteneriatul cu dezvoltatorulproiectului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO