Companii

Din lipsa de bani, romanii trag cu dintii de masinile lor

08.02.2005, 00:00 28



Reinmatricularile, adica vanzarile de masini deja inmatriculate au depasit anul trecut, potrivit statisticilor Ministerului Administratiei si Internelor, 190.000 de unitati. La un parc auto de 3 milioane de autoturisme, valoarea reprezinta putin peste 6%, ceea ce inseamna, potrivit analistilor foarte putin fata de media europeana. Practic, pentru fiecare autoturism nou importat, in Romania s-au vandut 1,3 masini deja inmatriculate, valoare de cateva ori mai mica fata de cea de pietele din Franta, Germania sau Anglia.



"In general, cumparatorii de masini noi nu sunt la prima achizitie, ci au deja o masina", este de parere Marius Carp, director executiv al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).



Daca doua treimi dintre cei care si-au cumparat anul trecut o masina noua au si vandut masinile pe care le aveau, rezulta ca vanzarea a mai mult de jumatate dintre masinile care si-au schimbat proprietarul a fost determinata de faptul ca fostii proprietari si-au cumparat o masina noua.



Altfel spus, doar 90.000 de masini (sau 3% din parcul de autoturisme) s-au tranzactionat "de buna voie", fara ca proprietarii sa fie constransi sa isi vanda masinile vechi pentru ca si-au luat altele noi. Pentru comparatie, in Franta, ponderea este de cateva ori mai mare.



"Ponderea masinilor tranzactionate in parcul auto din Romania este foarte mica si indica faptul ca piata romaneasca este o piata de acumulare. Cred ca una dintre explicatii este si puterea redusa de cumparare a populatiei", adauga Carp.



Cu alte cuvinte, in Romania masina cumparata cu mari eforturi tinde sa fie folosita pana cand "ii cad rotile", acest lucru fiind usor de observat pe soselele din Bucuresti si nu numai, unde circula foarte multe masini vechi.



De altfel, varsta medie a parcului auto romanesc este de 12 ani, adica o varsta la care in alte state vest-europene masinile sunt duse la casat. Nu este de mirare ca Dacia reprezinta doua treimi din parcul national de autoturisme si ca inca se pot vedea pe strazile din Romania modele Dacia fabricate la inceputul anilor '70.





Piata de sute de milioane de euro



Reinmatricularile vor continua sa creasca in urmatorii ani, potrivit estimarilor Ministerului Administratiei si Internelor, urmand ca la nivelul anului 2007 sa ajunga la 250.000 de unitati. La un pret mediu de 2.000 de euro (avand in vederea ponderea inca foarte importanta a modelelor Dacia si mai ales a modelelor de masini vechi de peste 10-15 ani) valoarea acestei piete ar putea ajunge la 500 de milioane de euro.



Nu este de mirare ca cei mai importanti dintre importatorii si dealerii locali au inceput in ultima perioada sa isi dezvolte puternic diviziile de buy-back. Practic, un client care doreste sa ii cumpere o masina noua, dar are deja o masina veche, se poate duce la dealerul respectiv cu masina pe care o detine. Aceasta este evaluata si valoarea este considerata avans pentru achizitia unei masini noi. Dealerul castiga pe de o parte prin vanzarea masinii noi, dar si prin vanzarea masinii uzate.



Sistemul a dat deja rezultate, iar cei mai mari importatori au decis sa isi infiinteze companii proprii care sa acoepere aceasta nisa a pietei, vanzarea de masini provenite din buy-back. Asa au aparut pana acum Star Forum si Welt Auto, care apartin Tiriac Auto (importatorul a zece marci de import, printre care si Ford sau Mercedes) si, respectiv, Porsche Romania (importatorul patru marci de import, printre care Skoda si Volkswagen). Cele doua companii estimeaza vanzari de ordinul sutelor de unitati anual.



Un alt exemplu in acest sens este si importatorul marcii germane de lux BMW, Automobile Bavaria, care a vandut anul trecut aproximativ 1.000 de masini noi, dar si 200 de unitati provenite din buy-back.





Urmeaza provincia



Dealerii din provinie nu se lasa mai prejos si in incercarea de a-si creste vanzarile apeleaza la randul lor la sitemul buy-back.



Ultimul exemplu in acest sens este grupul Compexit, unul dintre cei mai importanti dealeri auto din judetul Cluj, care estimeaxa ca va vinde anul acesta 100 de autoturisme in sistem buy back, de patru ori mai mult decat anul trecut. "In raport cu previziunile moderate de evolutie ale pietei pentru acest an, ne asteptam la o crestere exploziva a vanzarilor de second-hand", a declarat Dragos Barlea, director executiv al Compexit Trading. Compania a dezvoltat de la jumatatea anului trecut divizia de buy-back si vanzare de produse second-hand, mergand pe ideea preluarii de masini vechi, indiferent de modalitatea in care au fost achizitionate, indiferent daca este vorba despre un autoturism Skoda sau Seat, o alta marca din grup (Volksvagen, Audi) sau o alta masina.



"Au crescut sumele investite pe piata, la fel si finantarile si se resimte o vanzare masiva a modelelor romanesti (Dacia si Daewoo) mai ieftine, accesibile segmentului mediu-inferior. La nivelul celor cu venituri medii-superioare se observa o consolidare a comenzilor pentru masini second-hand aduse direct din strainatate, la comanda", explica Dragos Barlea.
transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO