Companii

Dona îşi extinde reţeaua cu 25 de farmacii până la sfârşitul anului

Dona îşi extinde reţeaua cu 25 de farmacii până la...

Autor: Departament Economic

10.04.2016, 12:36 757

„În primele şase luni ale anului trecut, cifra de afaceri a lanţului de farmacii Dona a fost de 460 mil. lei, iar în ultimele şase luni ale aceluiaşi an a atins valoarea de 414 mil. lei, cu circa 10% mai puţin decât în primul semestru, în condiţiile reducerii preţurilor la medicamente de la 1 iulie 2015, conform deciziilor autorităţilor. În 2015, cifra de afaceri a reţelei Dona a fost de 874 de mil. de lei, în creştere cu 13% faţă de valoarea din 2014“, a spus Eugen Banciu.

Reţeaua de farmacii a avut o „creştere remarcabilă în termeni de număr de clienţi, cantităţi şi volume vândute”. Astfel, în pofida păstrării preţului minim la medicamente, Banciu se aşteaptă ca în primul semestru al acestui an businessul de retail cu medicamente al Dona, reţea care cuprinde 270 de farmacii în prezent, să depăşească cifra de afaceri din primul semestru al anului trecut.

„Vrem să achiziţionăm anual circa 30 de licenţe de farmacie şi să le inaugurăm sub numele Dona în următoarele şase luni. În 2015 am deschis 18 farmacii noi, iar de la începutul anului până în prezent am inaugurat zece. Până la finele anului vom mai deschide 20-25 de farmacii, bugetul de investiţii pentru anul în curs fiind de 27,8 mil. lei.“

Anul 2016 a venit cu schimbări pentru Dona, Eugen Banciu, acţionar majoritar al Dona, revenind la conducerea grupului după ce în ultimii patru ani a lăsat businessul în mâinile lui Ovidiu Wencz. Astfel, de la 1 februarie Banciu a devenit atât preşedinte al consiliului de administraţie al grupului de firme Dona, cât şi director general al Siepcofar SA şi Farmacia Dona SRL.

Reţeaua de farmacii are în prezent 2.300 de angajaţi, din care 50% sunt absolvenţi de studii superioare ai facultăţilor de farmacie, iar 35% sunt asistenţi de farmacie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO