Energie

Acţionarii Oil Terminal au aprobat majorare capitalului social al companiei de la 58 mil. lei la 319 mil. lei. Statul va aduce 156 mil. lei, chiar dacă Fondul Proprietatea spunea că este prea mult

Acţionarii Oil Terminal au aprobat majorare capitalului...

Autor: Liviu Popescu

11.10.2016, 11:21 575

Acţionarii companiei de stat Oil Terminal (OIL) au aprobat majorarea capitalului social de la 58 mil. lei la 319 mil. lei, adică cu o sumă de 261 mil. lei.

Din această sumă, aportul în natură, adică din partea statului, este de 156 mil. lei, ce reprezintă valoarea a trei terenuri din Constanţa.

Fondul Proprietatea, acţionar cu circa 6% al Oil Terminal, susţinea că această majorare cu terenuri este prea mare şi a introdus pe ordinea de zi un nou punct, respectiv realizarea unui studiu de specialitate cu privire la o nouă evaluare a terenurilor din Constanţa, întrucât cea precedentă nu ţinea cont de unele condiţii de mediu. Însă acţionarii Oil Terminal au respins acest lucru într-un procent de 77% din drepturile de vot.

Aportul în numerar din partea celorlaţi acţionari este de 105 mil. lei, printr-un număr maxim de un miliard de acţiuni care vor fi oferite spre subscriere celorlalţi acţionari în exercitarea dreptului de preferinţă. Rata de subscriere este de 4,481. Astfel, fiecare acţionar existent înscris la data de înregistrare, poate subscrie la fiecare acţiune deţinută 0,085704 acţiuni nou emise. 

În Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a fost decisă respingerea pornirii acţiunii în răspunderea împotriva directorului general şi a administraţiilor pentru acuzaţii de prejudiciare a companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO