Energie

Dispecerat: Jumătate din consumatorii de energie afectaţi de furtună au fost reconectaţi la reţea

Dispecerat: Jumătate din consumatorii de energie...

Autor: Dan Straut, Mediafax

18.09.2017, 15:06 70

„Dacă ieri, la orele 22.00, aproape jumătate de milion de clienţi nu beneficiau de alimentare cu electricitate, ca urmare a furtunii violente din vestul şi nordul României, astăzi, după intervenţiile echipelor operative, numărul clienţilor nealimentaţi cu energie s-a redus la circa 263.000”, se arată într-un comunicat transmis luni, după şedinţa Comandamentului energetic din cadrul Dispecerului Energetic Naţional (DEN), convocat de ministrul Energiei, Toma Petcu.

Principalele judeţe afectate în continuare sunt Timiş (60.000 de consumatori), Maramureş (48.000), Arad (39.000), Bistriţa-Năsăud (30.000) şi Bihor (25.000).

„La această oră, în teren acţionează 307 echipe operative de intervenţie pentru realimentarea tuturor consumatorilor afectaţi. Companiile care distribuie electricitate în zonele afectate de furtună, E-Distribuţie Banat şi Electrica Distribuţie Transilvania Nord, şi-au mobilizat echipe suplimentare de intervenţie, inclusiv din celelalte sucursale ale operatorilor. Pe tot parcursul zilei de astăzi, companiile de distribuţie vor face raportări ale evoluţiei situaţiei din teren”, precizează Ministerul Energiei.

O nouă şedinţă a Comandamentului energetic din DEN este programată pentru marţi, 19 septembrie 2017.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO