Energie

Electrica a majorat cu 12 mil. euro capitalul fiecarei filiale de distributie a energiei

17.09.2008, 13:06 22

Compania de stat Electrica a majorat cu 12 milioane de euro capitalul social al fiecarei filiale de distributie a energiei electrice, respectiv Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud, prin aport in numerar. Propunerea a fost aprobata la 20 august de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, actionarul majoritar al distribuitorului si furnizorului de energie. Corneliu Stan, directorul general al Electrica, a declarat in luna iulie ca majorarea capitalului filialelor de distributie a energiei este necesara pentru sustinerea programului de investitii al celor trei firme. Fondul Proprietatea, actionar minoritar la Electrica, are termen pana la 20 octombrie sa decida daca participa la majorarea de capital, cu numerar, pentru a-si pastra participatia. In primele sase luni, Electrica a inregistrat un profit brut de 1,535 miliarde de lei (418,1 milioane de euro), fata de 140 de milioane de lei (42 de milioane de euro) in perioada similara din 2007, ca urmare a incasarii a 394,8 milioane de euro prin vanzarea catre Enel a 50% din actiunile Electrica Muntenia Sud. Cifra de afaceri a Electrica a crescut in aceeasi perioada cu 8,3%, de la 3,01 miliarde de lei la 3,261 miliarde de lei (888,5 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO