Energie

Gazele din Bulgaria se ieftinesc în două etape, cu 13% şi cu 10%

Gazele din Bulgaria se ieftinesc în două etape, cu 13%...

Autor: Anca Dumitrescu

30.03.2015, 14:09 169

Ivanov a precizat la postul public de radio din Bulgaria că în trimestrul al treilea este probabilă o nouă reducere, de până la 10%, dacă preţurile petrolului şi cursul dolar/leva se vor menţine la actualele niveluri.

El a mai spus că producţia de gaze naturale a Bulgariei a scăzut de la un nivel iniţial de 16%, din primii ani de exploatare a zăcămintelor ţării, la numai 4%.

Ivanov a explicat că Bulgargaz va începe să cumpere, pentru început cu fonduri proprii, gaze de la depozitul subteran Chiren, cantitatea totală fiind de 280 de milioane de metri cubi.

Preţul petrolului WTI, de referinţă la bursa americană, cu livrare în luna mai, a scăzut luni cu până la 2,3%, la 47,78 dolari pe baril. Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, cu livrare în luna mai, a coborât cu 1,2%, la 55,76 dolari pe baril. Preţurile gazelor sunt calculate în funcţie de cotaţiile petrolului la nivel internaţional.

În România, ANRE a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că preţurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici vor scădea în medie cu 3,9% de la 1 aprilie, ca urmare a reducerii costurilor de achiziţie a gazelor destinate furnizării în regim reglementat şi a unor tarife de distribuţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24