Energie

Gazprom a ajuns la 12 benzinării în centrul şi vestul ţării: urmează extinderea la nivel naţional

Obiectivul NIS este de a ajunge la 120 de puncte de alimentare sub brandul Gazprom în România, având un buget de investiţii de 150 de milioane de euro pentru extindere

Obiectivul NIS este de a ajunge la 120 de puncte de alimentare sub brandul Gazprom în România, având un buget de investiţii de 150 de milioane de euro pentru extindere

Autor: Roxana Petrescu

21.10.2013, 00:06 779
NIS Petrol, filiala locală a grupului petrolier sârbesc NIS, controlat de gigantul rus Gaz­prom, spune că a ajuns până acum la 12 ben­zinării pe piaţa locală, situate mai ales în cen­trul şi vestul ţării, prima unitate din Bu­cureşti urmând să fie deschisă până la finalul acestui an. Benzinăriile deţinute de NIS în România funcţionează sub brandul Gaz­prom. Prima unitate a fost deschisă la finalul anului trecut în localitatea Veştem, din apropierea Sibiului.
 
„Pentru moment, în România sunt 12 staţii de distribuţie de carburanţi Gazprom: două pe Auto­strada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilo­me­trul 59, pe ambele sensuri de circulaţie, câte una la Veştem, Sibiu şi Miercurea Sibiului, trei în Arad, două în Timişoara şi două în Ora­dea. Iar până la sfârşitul acestei luni vom des­chide încă o staţie Gazprom la Căldăru­şanca, pe E85, în apropiere de Buzău“, spune Vadim Smirnov, directorul general al NIS Petrol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Bankers Summit'24