Companii

European Drinks ia in calcul dublarea capacitatii de productie la bere

18.11.2004, 00:00 26

Grupul de firme European Drinks intentioneaza sa-sI dubleze capacitatea de productia a fabricii de bere in urma rezultatelor neasteptat de bune inregistrate in primul an de la intrarea pe piata berii, spun surse din industria berii. Compania se afla acum pe locul patru pe piata berii.
Ioan Micula, presedintele European Drinks nu a dorit sa comenteze aceasta informatie. "Nu comentez posibilitatea dublarii capacitatii de productie. Intentiile pentru anul viitor le pastram pentru noi sI le vom dezvalui la momentul oportun", spune Micula.
European Dinks a investit peste 40 milioane de euro in construirea fabricii de bere de la Draganesti din judetul Bihor, cu o capacitate anuala de un million de hectolitri. "Vanzarile din acest an au mers mult mai bine decat ne-am asteptat. Am depasit productia planificata cu zeci de procente", sustine Micula. European Drinks produce berea la PET 9ambalaje din plastic) Burger si Meister. Micula nu a dorit sa dea informatii privind vanzarile valorice ale companiei pe primele noua luni dar spune ca acestea au urcat cu peste 15% fata de 2003.
European Drinks a intrat la sfarsitul anului trecut pe piata berii. "Am atins o cota de piata in septembrie de 15,4% pe retail iar intre noi sI locul trei este o diferenta foarte mica. Nu vad nici un impediment pentru a atinge pana la sfarsitul acestui an locul trei, iar anul viitor sa atacam locul doi in piata. Pe retail, unde suntem specializati, diferentele dintre locurile doi, trei si patru sunt foarte mici", afirma Micula.
Compania European Drinks, cu capital mixt romano-suedez, a fost infiintata in 1993 sI isI desfasoara activitatea pe trei platforme industriale (European Drinks, European Food, Scandic Distilleries). Valoarea totala a investitiilor realizate pana anul trecut a depasit 600 milioane de euro. European Drinks dispune de o retea de distributie cu peste 150 de filiale in intreaga tara care asigura comercializarea a peste 200 de sortimente proprii de bauturi racoritoare, alcoolice si produse alimentare.
Grupul a deschis societati comerciale in Republica Moldova, Ungaria, Cehia, Slovacia si Polonia. De asemenea, produsele sint exportate in tari cum ar fi Rusia, Suedia sau Ungaria.European Drinks are peste 12.000 de angajati
Piata berii este una dintre cele mai concurentiale din Europa. Primii patru jucatori de pe piata fac parte din grupuri internationale ce se afla in topul primilor cinci producatori de bere din lume: Brau Union Romania liderul pietei cu 32% anul trecut face parte din grupul Heineken, SABMiller Romania cu locul doi 22% si Interbrew Romania locul trei cu 16% sunt filialele locului trei, respectiv unu mondial, iar Tuborg Romania locul patru cu 8% face parte din grupul danez Carlsberg - locul cinci mondial. Piata a atins anul trecut un volum de 12,8 milioane de hectolitri si o valoare de 550 de milioane de euro. In ciuda faptului ca vara ploioasa din acest an a afectat vanzarile producatorilor, majoritatea jucatorilor din piata este optimista asteptandu-se la o crestere moderata pana la putin peste pragul de 13 milioane de hectolitri.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO