Companii

Facturi de 200 mil. euro sunt în regulă şi aşteaptă să fie decontate de Bruxelles pe programele nerambursabile

Autor: Iulian Anghel

17.11.2011, 18:09 312

Facturi de 200 mil. euro au fost verificate şi certificate de Autoritatea de Certificare a Plăţilor, în cadrul programelor dezvoltate cu fonduri UE nerambursabile, drept urmare ar putea fi decontate şi mâine de Bruxelles. Doar că transmiterea facturilor spre decontare a fost blocată în vară de Guvern, după ce o misiune de audit a descoperit nereguli în derularea unor programe pe Axa 2 POR (Programul Operaţional Regional) care este însă şi cel mai dinamic program în atragerea de fonduri.

Guvernul a făcut acest gest de teamă că, dacă neregulile vor fi descoperite de Comisia Europeană, aceasta va retrage o parte din bani, în vreme ce, dacă sunt descoperite de autorităţile interne banii vor fi realocaţi şi nu pierduţi.

UE a anunţat oficial în vară că a descoperit nereguli la trei proiecte de pe Axa 2 POR şi a blocat finanţarea acesteia. În realitate, a decoperit nereguli la cinci proiecte cu nereguli (dar două nu sunt pe Programul Operaţional Regional) şi toate cinci se află în atenţia Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

De când Guvernul a luat această decizie de a bloca transmiterea facturilor spre decontare, facturi de 200 mil. euro au fost verificate şi certificate fiind în perfectă regulă, doar că nu se ştie când Bruxellesul va relua procesul decontării, în orice caz acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de decembrie. Foarte curând, valoarea facturilor eligibile la plată va atinge 1,5 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO