Companii

Fathi Taher va delista firma hoteliera Trei Brazi din Predeal

30.11.2008, 15:36 83

Omul de afaceri Fathi Taher va delista firma hoteliera Trei Brazi din Predeal, pe care o controleaza, de pe piata Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti. Taher a anuntat inca din luna august ca va delista firma din Predeal, insa Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) in care sa fie anuntata oficial aceasta operatiune nu a fost inca organizata. Potrivit unui comunicat al Trei Brazi remis Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), AGA este programata pentru data de 15 ianuarie 2009. Omul de afaceri a declarat in august ca pe terenul firmei va fi construit un hotel de cinci stele, preconizand ca investitia se va ridica la 40 milioane de euro. Potrivit lui Taher, constructia complexului va incepe in martie-aprilie 2009 si este estimata sa dureze maxim 14 luni. El a mai spus la acea data ca este in negocieri cu doua lanturi hoteliere internationale pentru afilierea hotelului. Potrivit celor mai recente raportari, Quatron International Ltd., firma controlata de Taher, detine 66,14% din Trei Brazi, Fathi Taher detine in mod direct 19,89%, in timp ce restul de 13,97% se afla in posesia altor actionari. Fathi Taher este actionar la mai multe companii din Romania, printre care Laminate, Griro, hotelul Marriott si FC Rapid. Trei Brazi a avut in primele sase luni o cifra de afaceri de 591.000 de lei, cu 5% mai redusa comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand s-a cifrat la 622.000 de lei. La finalul lunii iunie, firma avea pierderi de 170.000 de lei, de peste 18 ori mai mari fata de rezultat negativ de anul trecut, de 9.000 de lei. Trei Brazi are un capital de 1,3 milioane lei, divizat in 545.926 de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei. Cel mai recent transfer cu actiunile firmei a fost realizat in sedinta bursiera din 15 octombrie 2007, cand pretul a urcat cu 49,4%, la 2,54 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea firmei era de 1,3 milioane lei.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO