Companii

Flanco ar putea ajunge la afaceri de 120 mil. euro în acest an

Flanco ar putea ajunge la afaceri de 120 mil. euro în acest an

Autor: Cristina Rosca

13.09.2011, 11:46 247

Retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco ar putea obţine în acest an o cifră de afaceri de până la 120 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF care au la bază cota de piaţă anunţată de companie (până la 12%) şi valoarea pieţei, 1-1,1 miliarde de euro.

Flanco a depăşit în ultimele trei luni cota de piaţă de 11%, conform Gfk, ceea ce a dus la revizuirea estimărilor pentru sfârşitul anului până la atingerea unei cote de 12%.

Retailerul estimează că piaţa de profil va atinge valoarea de 1-1,1 miliarde euro în acest an, în creştere cu 7-10% faţă de nivelul de aproximativ 1 miliard euro înregistrat în 2010.

Flanco, controlat de compania Asesoft Web, a obţinut o cifră de afaceri de circa 85-90 de milioane de euro anul trecut. Estimările ZF au la bază vânzările pe metru pătrat de circa 3.000 de euro, valoarea pieţei şi cota de piaţă anunţate de companie. Compania operează în acest moment o reţea de 75 de magazine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO