Companii

Florin Radu, Belor, un importator de îngrăşăminte şi exportator de cereale: Dunărea şi Marea Neagră creează un avantaj în exportul de cereale, dar nu poate fi valorificat în condiţii de secetă. Belor a avut în 2019 afaceri de 539 mil. lei în creştere cu 51% faţă de anul anterior

Florin Radu, director general, Belor

Florin Radu, director general, Belor

Autor: Miruna Diaconu

05.01.2021, 17:45 372

♦ În 2020 este anticipat un declin de 50%.

Florin Radu, director general al Belor SA, o companie care activează în dome­niul importului de îngrăşământ şi expor­turi de cereale, spune că pentru 2021 se aşteaptă ca producţia agricolă să revină pe pri­me­le lo­curi la nivel eu­ropean.

„Ne aşteptăm ca în prima parte din 2021 să se păstreze cererea de îngră-şă­mânt, iar în partea a doua a anului consi-de-răm, aşa cum arată prog­noza, că va fi un an bun din punct de vedere agricol. Ne aşteptăm ca produc­ţia agricolă să revină în top la nivel european şi cu această ocazie ne aştep­tăm să putem valorifica atât pro­dusele noastre care înglobează teh­no­logie, cât şi produse de import, astfel încât să revenim într-un echilibru“, spune Florin Radu, director general, Be­lor SA, în cadrul videoconferinţei or­ga­nizate de Ziarul Financiar în par­teneriat cu BRD Groupe Société Générale- Buget 2021: Cum pregătim viitorul?.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO