Companii

Grupul Alstom, amendă record în Elveţia pentru corupţie: 31 mil. euro

Grupul Alstom, amendă record în Elveţia pentru corupţie: 31 mil. euro

Foto: Shutterstock

Autor: Iulian Anghel

22.11.2011, 18:36 542

Grupul industrial francez Alstom a fost condamnat în Elveţia să plătească 31 mil. euro, dintre care 2 mil. euro amendă, într-o afacere de corupţie care vizează mai multe ţări.

Procurorul federal al Elveţiei a condamnat o filială a grupului, Alstom Network Schweiz AG, să plătească o amendă de 2,5 mil. franci elveţieni şi o "creanţă compensatoare" de 36,4 mil franci elveţieni.

Ministerul public anunţă că Alstom se face vinovat de a nu fi luat toate măsurile necesare pentru a împiedica vărsarea unor sume socotite drept corupţie pentru "agenţi publici străini din Letonia, Tunisia şi Malaezia". Grupul nu este acuzat direct de corupţie, ci de faptul că, prin defecţiuni de organizare, nu a împiedicat ca în afacerile grupului să se strecoare acte ce pot fi asimilate corupţiei.

Flilala Alstom a renunţat să facă apel la această decizie. Grupul are afaceri şi în România deţinând trei firme - Alstom Power România (care şi-a închis producţia în 2009), Alstom General Turbo şi Alstom Transport, aceasta din urmă având un contract de 240 milioane de euro cu Metrorex pe o durată de 15 ani, începând cu 2003, pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a trenurilor de metrou. Contractul a fost renegociat în septembrie şi a urmărit reducerea cu 30% a costurilor mentenanţei asigurate de grupul francez.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO