Companii

Grupul britanic Aegis a cumparat agentia Tempo Media

Grupul britanic Aegis a cumparat agentia Tempo Media

Click pentru imaginea marita

02.05.2008, 17:54 51

Grupul de comunicare britanic Aegis a cumparat agentia locala de media Tempo Media care are active brute de aproximativ 1,3 milioane de euro. Valoarea tranzactiei nu a fost inca dezvaluita.
In urma tranzactiei, Tempo Media va fi redenumita Vizeum, Romania fiind cea de-a 43-a piata in care se lanseaza reteaua Vizeum de la infiintarea acesteia, in 2003.
Tempo Media are un portofoliu de clienti care include branduri locale si internationale precum Tuborg, Carlsberg, Skol, Orangina, Granini, Alka, Nutline, Baneasa, Boom, Cetelem (BNP Paribas) si Kiwi Finance.
Tempo Media a fost initial divizia de media a agentiei de publicitate full-service Tempo Advertising, una dintre cele mai importante agentii independente de publicitate de pe piata locala. In 2007, Tempo Advertising, agentie detinuta de Dragos Grigoriu a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 14,5 milioane de euro, in crestere cu 46% fata de 9,9 milioane de euro in 2006.
"Datorita numarului mare al populatiei si a dinamicii de dezvoltare economica, Romania devine una dintre cele mai importante piete pentru foarte multi clienti de publicitate internationali in regiunea de sud-est a Europei. Aceasta achizitie creste semnificativ prezenta noastra in Romania (n.red. grupul Aegis este prezent pe piata locala prin companiile Carat si Synovate) si consolideaza reteaua Vizeum", a spus Robert Lerwill, directorul executiv (CEO) al Aegis.
Potrivit grupului de comunicare britanic investitiile in publicitate in Romania au crescut de la 230 de milioane de dolari in 2003 la aproximativ 690 milioane de dolari in 2007 si vor ajunge la aproape un miliard de dolari in 2009.
Grupul Aegis detine compania de cercetare Synovate si compania de media Aegis Media cu diviziile Carat, Vizeum, Isobar si Posterscope Worldwide.
Grupul este prezent in peste 70 de tari, are peste 14.000 de angajati si are o capitalizare de aproximativ 1,5 miliarde de lire sterline (1,89 miliarde de euro) pe bursa londoneza.
Cei mai importanti competitori ai Aegis sunt grupurile de comunicare Interpublic, Omnicom, Publicis si WPP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO