Companii

Guvernul caută în China investitori pentru centrala de la Cernavodă şi hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti

Guvernul caută în China investitori pentru centrala de la Cernavodă şi hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti

Premierul Emil Boc, în vizită la parcul tehnologic din Shenzhen, China

Autor: Alexandru Moise

12.08.2011, 00:01 967

Guvernul român va negocia în China cu mai multe companii pentru continuarea lucrărilor la unităţile 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, investiţie estimată la patru miliarde euro, a declarat ieri în China ministrul economiei Ion Ariton.

O delegaţie a Guvernului României, condusă de premierul Emil Boc, se află în China pentru o săptămână, unde va avea întâlniri la nivel înalt cu oficialităţile chineze. "Negocierile vizează inclusiv continuarea lucrărilor la centrala de la Cernavodă pentru unităţile 3 şi 4", a spus Ariton. El a arătat că sunt căutate soluţii de finanţare şi pentru hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti, judeţul Cluj.

Surse din domeniul energetic au declarat anterior că China Huadian şi-a exprimat interesul pentru a intra în acţionariatul EnergoNuclear, societate care deruleză proiectul construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă alături de grupul italian Enel şi ArcelorMittal România.

Şi reprezentanţii companiei chineze Guangdong au discutat în vara acestui an cu conducerea Nuclearelectrica despre centrala de la Cernavodă.

Pentru această investiţie ministrul economiei Ion Ariton va discuta, în China, şi cu directorul Nuclear Power Station Guandong.

Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, caută noi acţionari pentru continuarea proiectului de construcţie a reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, după ce grupurile energetice CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF SUEZ (Franţa-Belgia), care au semnat acordul de investiţii în 2008, s-au retras din proiect. De acest proiect s-au arătat interesate mai multe companii din Japonia, China, Coreea şi SUA.

Unităţile nucleare 3 şi 4 vor avea o putere instalată de 720 MW fiecare şi vor dubla capacitatea de producţie a centralei de la Cernavodă. Cele două reactoare nucleare funcţionale ale centralei de la Cernavodă asigură aproape 20% din necesarul de electricitate la nivel naţional.

ZTE vine la Bucureşti

Pe de altă parte, compania chineză ZTE, unul dintre cei mai mari producători de echipamente telecom şi soluţii IT la nivel mondial, va înfiinţa la Bucureşti un centru de perfecţionare a tinerilor în acest domeniu şi studiază piaţa pentru a deschide, într-o zonă defavorizată, o fabrică de asamblare a componentelor IT.

Centrul de perfecţionare va fi deschis în noiembrie-decembrie 2011, în colaborare cu Universitatea Bucureşti, şi va presupune o investiţie iniţială de 2,7 milioane euro, finanţată de guvernul chinez.

Anul trecut compania a avut afaceri de peste şapte miliarde euro, fiind cel mai mare operator chinez de telecomunicaţii listat la bursa din Hong Kong şi la cea din Shenzhen.

ZTE produce echipamente pentru reţele de telecomunicaţii fixe, mobile, pentru reţele optice şi de date şi pentru reţele inteligente şi de ultimă generaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO