Stockday, platformă de comerţ online B2B deţinută de Coca-Cola HBC şi Heineken România, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 530 mil. lei, în creştere cu 67% faţă de anul precedent, conform datelor de pe site-ul Ministerului din Finanţe.
Platforma Stockday se adresează clienţilor din HoReCa şi din retailul tradiţional şi, în prezent, asigură distribuţia tuturor produselor din portofoliile Heineken România şi Coca-Cola HBC România, în Bucureşti şi în circa 10 judeţe, conform ultimelor date. Compania a avut un număr mediu de 67 de salariaţi în 2022 şi un profit net de 13 mil. lei, mai mare cu 44% faţă de 2021.