Companii

Hidroelectrica, maşina de făcut bani a politicienilor: Încă un ministru ajunge în atenţia DIICOT. Fostul ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu, anchetat pentru fraudarea statului

Hidroelectrica, maşina de făcut bani a politicienilor: Încă un ministru ajunge în atenţia DIICOT. Fostul ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu, anchetat pentru fraudarea statului

Autor: Mediafax

30.09.2011, 15:57 1584

Fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, şi patronul Energy Holding, Bogdan Buzoianu, sunt cercetaţi de procurorii DIICOT într-un dosar nou privind fraudarea companiei Hidroelectrica, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT) au deferit justiţiei şapte persoane, între care şi fostul ministru liberal al Economiei (2004-2006), Codruţ Şereş, pentru încheierea unor contracte dezavantajoase companiei Hidroelectrica, încheiate între 2002 şi 2009.

În paralel, procurorii DIICOT fac cercetări cu privire la modul în care omul de afaceri Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu, a cumpărat energie, anchetatorii având indicii că acesta a beneficiat de preţuri cu două treimi mai mici, spun sursele citate.

În acelaşi dosar este cercetat şi Dan Ioan Popescu, fostul ministru PSD al Industriilor şi Economiei (între 2000-2004, în Guvernul Adrian Năstase), precum şi alte persoane care au achiziţionat energie la preţuri subevaluate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO