Companii

INS revizuieşte pozitiv creşterea PIB în T1 2018 faţă de T4 2017; contribuţia consumului la avansul economiei s-a majorat şi impactul negativ al exporturilor s-a adâncit

INS revizuieşte pozitiv creşterea PIB în T1 2018...

Autor: Roxana Rosu

06.07.2018, 09:39 885

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în sens pozitiv evoluţia PIB în primul trimestru al anului, estimând un avans de 0,1% faţă de trimestrul patru din 2017, după ce în prognoza de la începutul lunii iunie indicase stagnare pentru perioada menţionată.

Astfel, pe date ajustate sezonier, PIB-ul a fost de 226,28 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,1% faţă de trimestrul IV 2017  şi cu 4,2% faţă de trimestrul I 2017.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2018 a fost de 180,51 miliarde lei, în creştere cu 4% faţă de trimestrul I 2017.

”Datele publicate astăzi de INS indică creşterea economiei României cu un ritm trimestrial de 0.1% (revizuire în sus de la 0%) în T1 2018, cea mai slabă evoluţie din T3 2016. Cu toate acestea, INS a menţinut estimările privind dinamica anuală a PIB la 4% în T1, cel mai redus ritm din T3 2015”, comenteză Andrei Rădulescu, director de Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

INS a  revizuit de asemenea şi contribuţia anumitor categorii de resurse la creşterea economiei. În urma noilor calcule, dinamicile PIB şi a valorii adăugate brute au rămas nemodificate, valoarea adăugată brută diminuându-şi contribuţia la creşterea PIB cu 0,1 puncte procentuale, iar volumul şi contribuţia impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,8, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate nu a înregistrat, în general, modificări importante, cu excepţia comerţului cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o reducere a volumului de activitate de 0,4 puncte procentuale, a tranzacţiilor imobiliare, cu o creştere a volumului de activitate de 0,2 puncte procentuale şi a activităţilor de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii, cu o creştere a volumului de activitate de 0,2 puncte procentuale.

Pe categorii de utilizări, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări ale INS, au înregistrat   consumul  final  al gospodăriilor,  de  la +3,4% la +3,7%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la 105,4% la 105,9%,  consumul  final  individual şi  colectiv al  administraţiilor publice,  de  la +0,4% la -0,6%, ca urmare a reducerii volumului lor de activitate de la 102,4% la 96,6%. 

De asemenea, formarea brută de capital fix (investiţiile publice) şi-a majorat contribuţia la creşterea PIB de  la +0,8% la +1%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la  104,8% la 106,3%, iar exportul net şi-a adâncit contribuţia negativă, de la -0,6% la -1,8%.

Andrei Rădulescu aminteşte că cererea internă a contribuit cu 5,8 puncte procentuale la ritmul anual de creştere economică (revizuire în sus de la 4,6 puncte procentuale), evoluţie susţinută de mix-ul relaxat de politici economice. Se evidenţiază creşterea investiţiilor productive cu 6.3% an/an (revizuire în sus de la 4.8% an/an), dinamică susţinută de impulsul exporturilor, redinamizarea investiţiilor publice şi nivelul redus al costurilor reale de finanţare (majorarea ratelor nominale de dobândă a fost contrabalansată de accelerarea inflaţiei).

De asemenea, consumul populaţiei (principala componentă a PIB) a urcat cu 5.9% an/an (ritm revizuit în urcare de la 5.4% an/an), pe fondul majorării venitului real disponibil al populaţiei şi climatului pozitiv din sfera pieţei creditului şi a pieţei imobiliare.
 
Nu în ultimul rând, stocurile companiilor au avut o contribuţie de 1.7 puncte procentuale la ritmul de creştere economică din T1 2018 (anterior INS estima o contribuţie nulă).
 
Pe de altă parte, consumul public a avut o contribuţie nefavorabilă la dinamica economiei din T1 (-0.6 puncte procentuale) (estimările anterioare indicau o contribuţie de 0.4 puncte procentuale).
 
De asemenea, cererea externă netă a contribuit cu -1.8 puncte procentuale la dinamica anuală a PIB (anterior INS estima o contribuţie de -0.6 puncte procentuale): exporturile au urcat cu 8% an/an, iar importurile s-au majorat cu 11.5% an/an.
 
IT&C (cel mai dinamic sector din economie în ciclul post-criză) a consemnat un avans de 5.4% an/an în T1 2018.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO