Companii

Investitie de doua milioane de euro in cherhanalele din Delta

04.05.2004, 00:00 27



Firma Sea Trade din Tulcea va investi in acest an doua milioane de euro, din care unul din fonduri Sapard, pentru modernizarea a patru cherhanale din Delta Dunarii.



"Prin aceasta investitie vom moderniza, reabilita si extinde cherhanalele de la Somova, Periprava, Mila 23 si Gorgova urmand astfel sa prelucram anual 200 de tone de peste", spune Retea Eugenia, administratorul Sea Trade, una dintre cele doua firme din industria piscicola care au accesat fonduri Sapard.



Virgil Munteanu, guvernatorului Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), spune ca a constatat anul trecut o crestere a investitiilor in cele 50-60 de cherhanale (centre de colectare a pestelui) existente in Delta. "Indiscutabil exista un interes mai mare al investitorilor pentru cherhanale. Anul trecut s-a investit masiv in modernizarea cherhanalelor astfel incat acum 80% din acestea sunt dotate la standardele UE", sustine Munteanu. El a exemplificat cu o investitie de jumatate de milion de euro intr-o statie de reproducere dirijata a sturionilor la Isaccea.



Munteanu afirma ca anul acesta din Delta vor fi pescuite 3.000 de tone de peste si 3 tone de caviar, ducand astfel afacerile firmelor de pescuit si a pescarilor la circa 6,3 milioane de euro.



Guvernatorul Deltei Dunarii estimeaza ca, in acest an, in Delta vor sosi circa 100.000 de turisti, dublu fata de anul trecut. "Din discutiile purtate cu Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) reiese ca numarul turistilor se va dubla si pe fondul cresterii capacitatilor de cazare. La sfarsitul lunii iunie va fi finalizata o investitie de 4 milioane de euro intr-un hotel la Somova care se va adauga altor doua noi capacitati de cazare la Lunca si Sfantu Gheorghe", afirma Munteanu. Sea Trade este detinuta de un grup de investitori greci. stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO