Companii

Investitorii au cumpărat caiete de sarcini la City Mall. Vor depune şi oferte până la jumătatea lui septembrie?

Autor: Cristi Moga

07.09.2011, 00:00 190

O serie de investitori, atât locali, cât şi externi, s-au arătat în ultimele săptămâni interesaţi de achiziţia proiectului City Mall, aflat în faliment, cumpărând caiete de sarcini şi demarând proceduri de due diligence, spun reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), lichidatorul mallului, care aşteaptă până pe 16 septembrie oferte pentru demararea negocierilor de achiziţie la un preţ de 21 mil. euro.

Aceste proceduri vin după cinci încercări eşuate de vânzare a proiectului prin licitaţie publică, în condiţiile în care mallul a intrat în faliment cu datorii de circa 35 mil. euro. Reprezentanţii CITR nu au precizat numărul şi numele investitorilor care au cumpărat caietele de sarcini, dar estimează ca până la finalul anului să valorifice proiectul, al cărui principal creditor este banca UniCredit, cu o expunere de circa 30 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO